Enrique Iglesias, concert incendiar la București

Share:

Enrique Iglesias, cântăreț, cantautor, manechin, actor, muzician și producător muzical, a devenit celebru cu piese precum „Bailamos”, „Rhythm Divine”, „Be With You”, „Escape” sau „Hero”. Cu vânzări de peste 100 milioane de discuri, Enrique Iglesias a cucerit milioane de fani din întreaga lume. Concertul din România face parte din turneul mondial „Sex and Love”.

Enrique Iglesias a fost desemnat artistul latin cu cele mai multe hit-uri în topul Hot Latin Songs. Nu mai puțin de 26 de melodii ale cântărețului, lansate în perioada 2 decembrie 1995 — 21 martie 2015, au fost number 1 în topul Billboard. De asemenea, Guinness World Records a notat hitul „Bailando” pentru cea mai lungă staționare în topul Hot Latin Songs, care s-a menținut pe primul loc timp de 41 de săptămâni consecutive.

Enrique Miguel Iglesias Preysler, fiul binecunoscutului interpret spaniol Julio Iglesias și al jurnalistei de origine filipineză Isabel Preysler, s-a născut la Madrid, în Spania, la 8 mai 1975.

În 1985 s-a mutat la Miami, pentru a locui cu tatăl său. A început să cânte încă din perioada liceului, interpretând pentru prima dată o piesă în fața publicului, la școala privată unde studia, Gulliver Private School din Miami. De atunci, și-a format un grup de prieteni cu care a început să cânte prin restaurante, fără ca părinții să știe. Mai târziu, avea să declare că îi plăcea foarte mult să cânte și nu a spus nimănui de teamă să nu-i strice cineva această bucurie, potrivit site-ului biography.com.

După absolvirea liceului, s-a înscris la Universitatea din Miami, unde intenționa să studieze domeniul afacerilor. Dar a renunțat după doar un an, dorind să se dedice în întregime muzicii. Enrique Iglesias și-a dorit să reușească în lumea muzicii fără ajutorul tatălui său, așa că a înregistrat prima casetă sub numele Enrique Martinez și fără ca Julio Iglesias să știe. În 1995 a semnat primul contract, iar anul următor lansa primul său album, intitulat ”Enrique Iglesias”.

Discul s-a bucurat de succes în Europa latină, fiind comercializat în peste șase milioane de exemplare, iar artistul a fost recompensat cu numeroase premii, printre care premiul Grammy pentru cel mai bun interpret latino și premiul Billboard „Artistul anului”. Acesta a fost urmat, un an mai târziu, de ”Vivir”, care a avut același succes și care anunța primul turneu mondial al artistului.

A urmat albumul ”Cosas del Amor’‘ (1998), iar în 1999, piesa ”Bailamos” a ajuns pe prima poziție în topurile americane, fiind folosită și în coloana sonoră a filmului ”Wild Wild West”, cu Will Smith.

Trei ani mai târziu, a lansat primul album în engleză, ”Enrique” (2000), pe care erau incluse piesele „Rhythm Divine” și „Be With You”. În 2001, a apărut cel de-al doilea album în engleză, ”Escape” (2001), care cuprindea binecunoscutele piese „Escape”, „Maybe”, „Don’t Turn Off The Lights” și „Hero”.

Enrique Iglesias a continuat să lanseze hit după hit, iar în 2003 apare albumul ”7”, în 2007 — albumul ”Insomniac”, iar în 2010 — ”Euphoria’‘, care include piesele „I Like It” și „Ayer”. În anul 2008, a lansat două albume de compilație, ce conțin cele mai cunoscute cântece ale sale, unul în limba engleză — ”Greatest Hits’‘ și unul în spaniolă — ”Enrique Iglesias: 95/08 Éxitos”. La începutul anului 2012, artistul ajunsese la peste 40 de milioane de albume vândute în lumea întreagă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.