Dragoș Pătraru părăsește TVR!

0

Intr-un interviu acordat Paginademedia.ro, Dragos Patraru spune că a decis să plece de la Tvr. El a facut acest anunt in conditiile in care „Starea Natiei”, emisiune pe care o realiza la o ora de maxima audienta, a fost mutata la ora 23.05, dupa programele electorale, fara ca el sa fie consultat.

„M-a deranjat nu că intrăm la 23.05, deși suntem în situația de a nu ne plăti luna asta, pentru că sigur nu ne vom atinge țintele de audiență, m-a deranjat că nu m-a sunat cineva să-mi spună: băi, prostule, tu faci emisiunea aia care mai adună ceva oameni în fața televizoarelor pe canalul nostru, tu ce părere ai?”, spune realizatorul tv.

Efectele în audiență au fost dezastruoase.

„A, făcut cea mai slabă audiență, de când se difuzează Starea nației. 1,2. Asta e medie? Îmi venea să mă dau cu capul de pereți dimineață, când am văzut. Când văd că facem sub 2 sunt la un pas de icter mecanic.”

Despre emisiunea electorală de la TVR din Prime-Time: „Am mai auzit una tare: așa s-a negociat cu partidele. Păi, dacă dai tot prime-time-ul pentru partide înseamnă că nu ai negociat nimic. Dacă negociai ceva, aveam campanie de la 18.00 la 19.00 și de la 21.00 la 22.00, ceva de genul ăsta. Dar nu, TVR și-a dat jos chiloții, nu a negociat. Probabil i-a întrebat pe politicieni: când vreți? Iar ei au spus că între 21.00 și 23.00, că și ăștia sunt la fel ca angajații TVR: cred că televiziunea asta e a lor.”

„Cât despre noi, am decis deja, după cum am spus. Plecăm. Decizia mea este luată. Îmi pare tare rău, pentru că am avut aici libertate totală, uneori ne-am luat chiar mai multă libertate decât era cazul, dar despre libertate știii cum se spune, mai bine să fie decât să nu se ajungă. Nu e vorba de bani, nu e vorba nici măcar de oamenii cu care am lucrat, mulți dintre ei profesioniști adevărați. E vorba de sistem. Care trebuie resetat. Nu poți schimba la TVR lucrurile din mers. Rezistența la schimbare a grupului de aici, care crede că asta e fabrica angajaților, nu a românilor, e prea mare. Mult prea mare. Și-atunci, mai bine plecăm noi”, a spus Patraru.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.