Zgonea pleacă de la șefia Camerei. Vine Ponta!

0

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seara că nu crede că Valeriu Zgonea va mai rămâne mult în funcția de președinte al Camerei Deputaților și a precizat că „nu există cale de întoarcere” în cazul acestuia.

„Nu cred că mai rămâne mult. Aștept de la colegii mei din Biroul Permanent al Camerei Deputaților să finalizeze modificarea regulamentului. Când va fi gata, o săptămână — două, să purcedem la revocare. Valeriu Zgonea este un caz de studiat. Eu sincer nu știu unde se termină Valeriu Zgonea și unde începe Zorro sau Mihai Viteazu. Din păcate, majoritatea colegilor, de fapt toți au înțeles că de mult, mult timp, Valeriu Zgonea a acționat împotriva partidului. A făcut lucruri vizibile și lucruri care nu s-au văzut, dar pe care mulți colegi de-ai noștri le-au știut. Unii le-a simțit, alții le-au știut, unele s-au văzut, ele au ieșit foarte mult la iveală în acele zile destule de complicate și fierbinți de după condamnarea mea. Partidul nu a perceput acțiunea aceasta ca un atac împotriva mea, ci ca un atac împotriva partidului în prag de campanie electorală”, a spus Dragnea, la România TV.

Liderul PSD a spus că Valeriu Zgonea a vorbit în diverse locuri despre partid „nu în termeni corecți” și că mergea foarte des la Cotroceni.

„Din păcate, acest domn mult timp a tot vorbit în diverse locuri despre partid, despre partidul nostru și nu în termeni buni, nu în termeni corecți. Eu sunt sigur că a vorbit și de la Cotroceni pentru că am înțeles că în ultimele luni mergea foarte des la Cotroceni, cred că pentru consultări. Știam și eu și știau și colegii de-ai noștri. Orașul este foarte mic și se află, știți bine că în București este foarte greu să faci ceva și să nu se știe pentru că nu sunt locuri secrete. Când mergi la Cotroceni este o instituție cu foarte mulți oameni și… Eu nu am spus că este rău să meargă la Cotroceni. Și în interiorul țării și în afara țării a vorbit foarte urât. În ultimele zile a avut un pachet de acțiuni care au avut ca scop o destabilizare a partidului în prag de campanie electorală”, a mai spus Dragnea.

El a precizat că personal nu a susținut excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, în prezent acesta fiind „istorie” pentru PSD.

„Eu personal nu am susținut excluderea lui, am și ieșit din sală când s-a votat, de fapt când a început discuția cu el. Nu am vrut să influențez. A fost o hotărâre foarte fermă a partidului. În partid cazul este închis, subiectul este închis. Nu există cale de întoarcere, nici nu mai există preocupare în partid, singura curiozitate, chiar și dorință printre acțiunile de campanie a colegilor este când va fi schimbat. Valeriu Zgonea este istorie pentru PSD”, a mai susținut președintele PSD.

Referitor la viitorul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea susţine că această funcţie nu este atât de importantă, preşedintele Camerei fiind doar ”un speaker”.

”Atât timp cât această funcţie nu este vacantă nu are rost să vânturăm nume, pentru că i-ar face rău celui pe care am vrea să-l punem acolo. După ce funcţia devine vacantă, o să facem propunerea. Victor Ponta poate să fie un preşedinte de Cameră foarte bun, aşa cum a fost şi un premier foarte bun. (…) Funcţia de preşedinte al Camerei, dacă discutăm foarte corect, nu este o funcţie foarte grea, nu este o funcţie cu o putere foarte mare. Practic este speaker-ul Camerei Deputaţilor. Conduce şedinţele. Nu influenţează vot, nu blochează voturi. (…) Asta e o funcţie de reprezentare şi atât”, a conchis Dragnea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.