Dorin Rotariu trimite Cupa României la Cluj

Echipa CFR Cluj a învins, marţi seară, pe Arena Naţională, formaţia Dinamo, cu scorul de 7-6 (2-2, 2-2) în urma loviturilor de departajare, şi a câştigat pentru a patra oară Cupa României.

Într-o finală dedicată fotbalistului dinamovist Ekeng, decedat pe 6 mai, Dinamo a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Eddy Harlem Gnohere (23 — penalty), Erik Bicfalvi (35), dar CFR a revenit după pauză și a punctat prin Juan Carlos Real Ruiz (47) și Cristian Lopez (89), trimițând in extremis meciul în prelungiri. La loviturile de departajare, Dorin Rotariu a ratat de la Dinamo, iar Juan Carlos Real Ruiz a marcat golul victoriei.

Dinamo a controlat prima parte a meciului și a avut prima ocazie notabilă în minutul 10, când Anton a tras periculos de la circa 25 de metri, puțin pe lângă poartă.

În minutul 14, meciul a fost întrerupt pentru un minut de aplauze, în memoria fostului fotbalist dinamovist Patrick Ekeng, decedat pe 6 mai, el purtând pe tricou numărul 14.

CFR a avut prima șansă de gol în minutul 18, când Cerniauaskas nu a reușit să respingă, iar Bud a reluat alături.

Dinamo a deschis scorul în min. 23, din penalty, prin francezul Gnohere, după ce tot el fusese faultat în careu de Andrei Mureșan.

Dinamo a continuat să conducă ostilitățile și a majorat diferența în minutul 35, prin Bicfalvi, cu capul, din centrarea lui Kortzorg.

CFR a ieșit mai mult la joc și până la pauză și-a creat două oportunități bune, prin Petrucci (40) și Gomelt (43), cu șuturi de la distanță, dar portarul Cerniauskas a respins de fiecare dată.

Dinamo a avut șansa la reluare să tranșeze disputa, dar Gnohere a fost deposedat in extremis, în situație de singur cu portarul (46). La faza imediat următoare, CFR a marcat, prin spaniolul Juan Carlos Real Ruiz (47), cu un șut de la distanță, la care o parte de vină are și portarul Cerniauskas.

Apoi, echipa antrenată de Mircea Rednic a mai avut două mari ocazii de gol (53), dar Gnohere a fost blocat in extremis de Juan Carlos, iar Marc a apărat șutul lui Rotariu.

CFR a fost aproape de a restabili egalitatea (61), dar Camora a trimis în bara transversală din lovitură liberă de la 18 metri.

Un moment emoționant s-a petrecut în minutul 70 al finalei, minut în care s-a prăbușit pe teren Ekeng la partida Dinamo — FC Viitorul din 6 mai. Spectatorii au început să aplaude, iar Peluza Cătălin Hîldan a aprins fumigene negre, în semn de doliu pentru fotbalistul dinamovist.

Jocul a scăzut în intensitate în ultima sa parte, deși CFR Cluj a căutat egalarea cu insistență. Clujenii au reușit egalarea in extremis prin Cristian Lopez, cu o lovitură de cap (89), din centrarea lui Vitor Bruno. Dinamo a încercat să obțină victoria, dar șutul lui Rotariu (90+2) s-a dus alături de poartă.

În prelungiri, Dinamo și-a creat prima oportunitate, dar portarul Marc (ex-Dinamo) nu a avut emoții la șutul lui Anton (92). Nedelcearu (108) a irosit o mare ocazie pentru Dinamo, șutând în portarul Marc. Lazăr (117) a fost la câțiva centimetri de golul victoriei, însă a nimerit bara transversală, pentru ca un minut mai târziu Gnohere să trimită periculos în fața porții dar nu a fost nimeni la recepție. Marc a avut ultima șansă a lui Dinamo (120), lovitura sa de cap trimițând balonul alături de poartă.

La loviturile de departajare, pentru Dinamo au transformat Bicfalvi, Gnohere, Anton și Lazăr, iar pentru CFR au înscris Cristian Lopez, Tiago Lopes, Leo Beleck, Petrucci și Juan Carlos Real Ruiz. Singurul care a ratat a fost Dorin Rotariu, șutul său fiind apărat de Alexandru Marc, fost portar al lui Dinamo.

Dinamo rămâne cu 13 Cupei ale României în palmares (10 finale pierdute): 1964, 1968, 1982, 1984, 1986, 1988, 1990, 2000, 2001, 2003, 2004, 2005, 2012. CFR Cluj are patru trofee, în 2008, 2009, 2010 și 2016 (au pierdut o finală).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.