Românii nu sunt interesați de mașinile electrice

Maşinile electrice demarează timid. Sunt mai puţin de 100 în toată ţara. Marele lor dezavantaj este preţul ridicat, în comparaţie cu maşinile pe benzină sau motorină. Iar Programul Rabla, care oferă bonusuri de până la 6 mii de lei, nu a început nici acum. În schimb, staţii de încărcare pentru maşinile electrice au fost montate în mai multe oraşe.

Sibiul are de câteva zile o primă staţie electrică de încărcare deschisă pe domeniul public.

Operaţiunea de încărcare e simplă. Cu un card magnetic se activează staţia de alimentare, iar printr-o priză şi un cablu speciale maşina e conectată la sursa electrică.

La nivel naţional sunt 55 de prize electrice, 22 numai în Bucureşti. Şi primăria din Braşov a vrut să încurajeze transportul nepoluant. Încă de anul trecut a montat 10 staţii de încărcare în parcările din oraş. Nu le-a folosit mai nimeni.

Ecobonusurile de 6 mii de lei anunţate de guvern ar trebui să încurajeze cumpărătorii de maşini electrice, speriaţi de preţurile prea mari ale acestora. Dealerii auto sunt însă pesimişti.

Nici în Europa nu se cumpără, deocamdată, multe maşini electrice. Doar o sută de mii anul trecut, spune registrul auto român. Olanda a anunţat recent un program ambiţios de subvenţii şi scutiri de taxe. Ar vrea ca în 9 ani să înlocuiască tot parcul auto cu maşini electrice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.