Darea în plată: Se elimină impozitul și scad taxele notariale!
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat Ministerului Finanțelor Publice eliminarea impozitului în cazul dării în plată și Uniunii Naționale a Notarilor Publici diminuarea taxelor notariale cu 90%, a anunțat miercuri președintele Asociației, Alin Iacob.
„AURSF a făcut două demersuri în acest sens. Ieri (marți-n.r.) am trimis o scrisoare MFP în care solicităm elaborarea unei Ordonanțe de Urgență prin care să se excepteze beneficiarii Legii nr.77/2016 de la de la plata impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Ca motive am invocat, în primul rând, faptul că debitorul nu realizează un câștig ci, din contră, are o pierdere semnificativă din renunțarea la locuință, din avansul plătit la contractarea creditului, care la vremea respectivă ajungea la 20%, din plata ratelor timp de 8 — 10 ani, care de multe ori au inclus dobânzi și comisioane percepute în mod abuziv de bancă. Așadar, debitorul plătește impozit pe pierdere”, a explicat Alin Iacob.
Potrivit acestuia, perceperea acestui impozit, care poate ajunge chiar la 10.000 de lei, reprezintă o barieră artificială și incorectă în calea deciziei debitorului de a apela la prevederile Legii privind darea în plată.
Mai mult, reprezentanții AURSF consideră incorectă aplicarea impozitului la soldul creditului și nu la valoarea imobilului. Avocatul AURSF, Alexandra Burada, a prezentat un exemplu de calcul cu privire la impozitul care trebuie plătit la valoarea imobilului comparativ cu cel care revine dacă se aplică la soldul creditului. Astfel, pentru un apartament în valoare de 24.710 euro, conform expertizelor notariale, impozitul de 2% ar fi de 2.217 lei. Împreună cu taxele notariale și celelalte taxe percepute, debitorul ar ajunge la un cost de 4.100 de lei.
Pentru același apartament, cu un sold al creditului de 80.000 de franci elvețieni, impozitul ar fi de 6.477 lei, iar taxele locale ar ajunge la 10.900 de lei.
Legea darii in plata spune clar dai casa ,nu spune dai datoria ,deci daca nu vrei sa iti bati joc de oameni ca sa favorizezi bancile impozitul la notar se aplica imobilului pe care il predai bancii ,ar cam trebuiii ca anumitii fuctionari publici din romania sa nu mai faca abuzuri impotriva cetatenilor acestei tari ,interpretind legea dupa bunul lor plac [ influentati de diferite structuri bancare care de ani buni asupresc romanii prin credite cu dobinzi exagerate , pentru a bloca o lege votata pentru romani ,sa nu se poata aplica ]