Scandal: România ar putea fi exclusă de la Euro 2016!

România riscă să fie exclusă de FIFA de la EURO 2016 şi din toate competiţiile internaţionale, după ce forul condus de Răzvan Burleanu a refuzat să pună în aplicare o decizie definitivă.

FIFA a tranmis pe 11 mai un ultim avertisment către FRF, pentru a pune în aplicare penalizarea Rapidului cu 6 puncte, decisă de forul internaţional din cauza unor datorii către fotbalistul britanic Rhema Obed, în valoare de 52.737 de euro, potrivit ProSport.

FRF a refuzat să depuncteze Rapidul, iar FIFA ne-a transmis că riscăm să fim excluşi din toate competiţiile internaţionale, implicit şi de la EURO 2016, chiar dacă turneul din Franţa e organizat sub egida UEFA.

„Vă cerem să ne trimiteţi imediat dovada deducerii punctelor, în particular clasamentul diviziei respective, în care să se poată vedea că şase (6) puncte au fost deduse de la echipa mare a clubului SC FC Rapid Bucureşti în campionatul intern. Vă rugăm să ne permiteţi să vă reamintim că, în cazul în care asociaţia voastră nu va aplică decizia, Comitetul Disciplinar al FIFA va pronunţă o sancţiune împotriva FRF. Această poate duce la excluderea din toate competiţiile FIFA”, se arată în notificarea trimisă de FIFA către FRF.

Conform regulamentului, asociaţiile naţionale sunt obligate să pună în aplicare absolut toate deciziile FIFA, indiferent de natură lor, şi nu au dreptul să le modifice sau să le negocieze.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.