Gorghiu îi atacă dur pe Ponta, Dragnea și Tăriceanu

0

Copreședintele PNL Alina Gorghiu îi acuză pe fostul premier Victor Ponta, fostul vicepremier Liviu Dragnea și pe președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, că deși au deținut puterea peste trei ani, nu au făcut nimic pentru a schimba situația din sănătate, afirmând că derapajele acestora din prezent sunt mai stridente ca oricând.

„57.088 infecții nosocomiale, identificate în spitalele din România, în ultimii 5 ani. În spatele statisticii sunt multe cazuri dramatice: oameni cărora infecțiile contactate în spitale le-au îngreunat sau chiar le-au anulat șansa vindecării. În acești 5 ani, pentru 3 ani și jumătate câțiva oameni pe care îi cunoașteți, cu siguranță, au deținut puterea de a schimba ceva și nu au făcut-o: fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul vicepremier Dragnea, aliatul lor, Tăriceanu, care susținea guvernul PSD. Au fost prea ocupați — și sunt în continuare — să se lupte cu justiția, cu instituțiile anticorupție, ca să le pese de pericolele care amenințau viața cetățenilor obișnuiți — cele din spitale; au fost prea ocupați să-și acorde privilegii nemeritate, ca să mai apere dreptul la viață și la sănătate al românilor”, a scris duminică Gorghiu pe pagina sa de Facebook.

Ea afirmă că derapajele lui Ponta, Dragnea și Tăriceanu sunt mai stridente ca oricând.

„Astăzi nu au nici măcar decența să tacă, să plece capul de rușine. Ba mai mult, nu trece zi fără să-i auzim cum cârcotesc de pe margine, încercând să le pună bețe în roate celor care chiar încearcă să facă ceva. Astăzi derapajele lor sunt mai stridente ca oricând, pentru că lasă să se vadă, în sfârșit, cât au fost de nepăsători, de cinici și de ticăloși”, arată Gorghiu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.