Ploaia amână debutul lui Halep la Roland Garros

Ploaia le dă mari bătăi de cap organizatorilor, iar meciul dintre Simona Halep şi Nao Hibino a fost amânat pentru mâine. Anunţul a fost făcut de Darren Cahill, pe contul personal de Twitter: „Meciul Simonei de astăzi a fost anulat. Ne vedem mâine”, a scris antrenorul australian. Adrian Ungur a apucat să joace şi a fost eliminat în primul tur.

Simona Halep joacă în primul tur de la Roland Garros cu Nao Hibino, ocupanta locului 70 WTA. Nipona de 21 de ani se află pentru prima oară pe tabloul principal de la Openul francez.

 Nao Hibino, adversară pe care Simona Halep o va întâlni în premieră, şi-a trecut în cont un singur turneu WTA în carieră: Openul Japoniei (2015).

Dacă va trece de Nao Hibino, în turul doi Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea meciului Zarina Diyas (Kazahstan, 93 WTA) – Carina Witthoeft (Germania, 97 WTA).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.