Accident cumplit la Zăbrani. Trei persoane, grav rănite!
Trei persoane au fost rănite într-un accident produs la limita judeţelor Arad şi Timiş, după ce două maşini s-au lovit frontal în zona localităţii Zăbrani, unde unul dintre şoferi evita gropile de pe şosea şi a intrat pe contrasens. O victimă a fost preluată de elicopterul SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Pîrvulescu, a declarat că un bărbat în vârstă de 68 de ani a pierdut, luni după-amiază, controlul asupra volanului, în zona localităţii Zăbrani, la limita judeţelor Arad şi Timiş, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
Maşina condusă de acesta a intrat pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal o maşină condusă regulamentar de un bărbat în vârstă de 62 de ani, potrivit Mediafax.
În urma impactului au fost răniţi şoferul care pierduse controlul asupra volanului şi o femeie de 64 de ani din maşina acestuia, ambii cetăţeni israelieni, precum şi o femeie în vârstă de 57 de ani, pasageră în autoturismul care se deplasa regulamentar.
Martorii spun că accidentul a avut loc pe panta unui drum judeţean foarte deteriorat, iar maşina condusă de către cetăţeanul israelian ar fi lovit o groapă, din care a ricoşat pe contrasens.
„Am venit frumos dinspre Lipova spre Timişoara, aici, la Zăbrani, am urcat şi m-am trezit cu Sandero în faţă, a evitat gropile din partea dreaptă şi a venit pe partea mea şi direct în faţa mea a intrat şi nu am mai avut ce face. A venit cu viteză şi când a dat de drumul ăsta practic a plonjat în faţa mea”, a declarat şoferul autoturismului lovit.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje SMURD, ambulanţe şi descarcerarea.
„Accidentul s-a produs pe drumul judeţean ce face legătura între oraşul Lipova şi judeţul Timiş, chiar la limita de judeţ. Au fost implicate două maşini şi au rezultat trei victime, dintre care două încarcetate, două femei şi un bărbat. Ca urmare a faptului că una dintre victime prezenta răni grave, a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD. La sosirea echipajelor au fost scoase cele două victime încarcerate. Toate victimele au fost transportate la spital”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.