Concerte și festivaluri, în această vară la Biserica Neagră

Mai multe concerte și festivaluri la care vor fi invitați artiști din țară și din străinătate vor avea loc în această vară la Biserica Neagră.

„Și în acest an o să oferim turiștilor și brașovenilor mai multe concerte și festivaluri, așa cum i-am obișnuit în ultimii ani. Prin muzica pe care o vom prezenta dorim să oferim și câte ceva din tradiția noastră protestantă, deoarece în trecut, dar și în prezent acest lucru este important pentru noi. Dorim să continuăm această simbioză între cultură și tradiție spirituală. Din acest motiv noi, ca și preoți ai Bisericii Negre, o să adresăm participanților un mesaj spiritual cu ocazia concertelor, și dorim ca prin acest lucru să-i ajutăm în credință, să aibă un suport mai bun în viața lor de zi cu zi. Dorim prin intermediul programului cultural să atragem atenția asupra faptului că Biserica Neagră este în centrul orașului și gândită să fie în centrul obștei un loc de adunare sub aceste auspicii culturale”, a declarat marți într-o conferință de presă prim-preotul Bisericii Negre, Christian Plajer, informează Agerpres.

La rândul lui, Steffen Schlandt, coordonatorul concertelor, a precizat că în fiecare an Biserica Neagră primește mai multe cereri din partea unor ansambluri care doresc să concerteze, afirmând că „avem și noi dorințele noastre și programul pe care vrem să-l promovăm”.

‘Există colaborări cu alte festivaluri, organizații care intră cu noi într-un parteneriat și așa trebuie să fie, zicem noi. O primă astfel de colaborare va fi în ziua de 27 mai, când la Biserica Neagră va concerta World Doctors Orchestra, Orchestra Mondială a Medicilor, care efectuează turnee anuale cu scop caritabil”, a spus Steffen Schlandt.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.