Jihadiștii pregătesc noi atacuri în Europa!

0

Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a avertizat marți asupra riscului unor ‘contra-lovituri’ ale grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Marea Britanie și în restul Europei, ca urmare a faptului că această grupare pierde teren în Irak și Siria și în consecință ar putea încerca să lovească în altă parte.

Peste tot, ‘inclusiv în Siria, SI pierde teren și au fost izgoniți inclusiv din Al-Shaddadi, o importantă rută de aprovizionare între Mosul și Raqqa’, a afirmat Fallon în fața Camerei Comunelor, unde a venit pentru a informa deputații despre operațiunile militare desfășurate de aviația britanică în Siria în cadrul campaniei antijihadiste conduse de SUA.

Însă ‘pe măsură ce SI se simte tot mai presat în Irak și Siria, am putea vedea contra-lovituri împotriva obiectivelor europene și britanice, ca parte a planului exterior al SI’, a atenționat mai departe oficialul britanic, informează Agerpres.

Referindu-se la campania antijihadistă, în cadrul căreia Marea Britanie are a doua contribuție după SUA, Fallon a menționat că ‘bombardamentele coaliției au distrus stocuri petroliere ale SI estimate la 800 de milioane de dolari’, dar a avertizat totodată că tăierea ‘capului șarpelui’ la Raqqa și Mosul, fortărețele SI în Siria și Irak, va necesita un ‘formidabil’ efort militar din partea trupelor locale, inclusiv prin operațiuni terestre.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.