Romsilva: Câștigătorii concursului “Tineri în Pădurile Europei”!
Etapa națională a concursului ,,Tineri în Pădurile Europei” – YPEF (Young People in European Forests) din acest an, a fost organizată de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă “ALUTUS” și Ministerul Tineretului și Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna.
Spre deosebire de edițiile anterioare, prin acest parteneriat, am putut implica, pe lângă liceele silvice tradiționale și unități de învățământ de altă specialitate, iar competiția a fost extinsă la nivelul a 20 de județe.
Concursul s-a desfășurat în perioada 18-22 mai 2016, în localitatea Pădureni, județul Covasna, iar la probe au concurat 15 echipe (formate din câte 3 elevi), câștigătoare ale fazei județene.
Competiția a constat într-o probă scrisă, în cadrul căreia echipele de elevi au rezolvat un set de 50 de întrebări tip grilă și o probă practică. Aceasta din urmă, s-a materializat printr-o serie de activități interactive, în aer liber, fapt ce a permis elevilor să-și demonstreze abilitățile de cercetași și capacitatea de a determina diferite specii de arbori și arbuști prezente în zonă. De asemenea, elevii au avut parte de o probă surpriză – rezolvarea unui studiu de caz privind identificarea de soluții și activități alternative de management al resurselor naturale într-o arie naturală protejată supusă unor restricții de utilizare a terenurilor.
“Tineri în Pădurile Europei” – YPEF (Young People in European Forests) se organizează, la nivel european, începând cu anul 2011 și cuprinde două etape: națională și europeană. Obiectivele acestui concurs sunt de a conștientiza tinerii elevi și studenți, cu vârste cuprinse între 13 și 20 de ani, asupra valorilor cadrului natural european, de a-i educa în ceea ce privește gestionarea durabilă a pădurilor și a conservării biodiversității, prin implicarea acestora în cadrul unui concurs interactiv.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva transmite felicitări câștigătoarei etapei naționale a concursului “Tineri în Pădurile Europei” –ediția 2016, echipa Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș, care urmează să participe la etapa europeană ce va fi organizată în Letonia.