Dan Adamescu, patru ani și patru luni de închisoare
Dan Adamescu a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat de mituirea unor judecători pentru a primi sentinţe favorabile în mai multe dosare de insolvenţă.
Elena Rovenţa, condamnată iniţial la cinci ani şi zece luni de detenţie, a primit o pedeapsă de 4 ani şi 5 luni cu executare, Sorin Viziru a beneficiat de o reducere a pedepsei de la cinci ani , la 4 ani şi 4 luni, iar Ion Stanciu va ispăşi o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni, faţă de trei ani şi opt luni.
Dan Adamescu ceruse achitarea, dar probele procurorilor au fost mai puternice. Iniţial, va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină timp de 21 de zile.