Oprescu susține că nu are nicio legătură cu Condrea

Share:

Sorin Oprescu, fostul director al Spitalului Universitar, a declarat, la România TV, după ce numele său a fost vehiculat în problema dezinfectanţilor din spitale, că nu l-a cunoscut pe patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, şi că nu are nicio legătură cu firma acestuia. Fostul edil a povestit că l-a cunoscut, în schimb, pe tatăl lui Condrea, care a înfiinţat o farmacie în interiorul Spitalului Universitar, care avea drept scop „vânzarea de medicamente şi pregătirea soluţiilor perfuzabile, nu detergenţii biocizi”.

Batranul farmacist Condrea, in momentul in care am devenit directorul Spitalului Universitar, indeplinea functia de farmacist sef. In anul 1990 s-a dat o lege, se chema legea 15, si a cerut permisiunea de a face o farmacie. Contractul era foarte clar, de a face o farmacie si un punct de lucru in Spitalul Universitar Bucuresti, care avea drept scop vanzarea de medicamente si pregatirea solutiilor perfuzabile, deci nicio legatura cu ceea ce a venit dupa aceea.

Consiliul de administratie a fost de acord, s-a închiriat un spatiu de 120 de metri patrati, nefolosibili din punct de vedere medical, dar avand conditiile de a prepara o serie intreaga de solutii perfuzabile, nu detergentii biocizi care au devenit dupa aceea„, a declarat Sorin Oprescu.

Farmacia a funcţionat din 1994 până în 2004, când tatăl lui Dan Condrea s-a pensionat. Apoi, obiectul de activitate al societăţii comerciale s-a schimbat, la fel şi denumirea. „Eu, personal, nu am avut nicio legatura cu infiintarea unei noi societati, cu denumirea unei noi societati sau cu obiectul de activitate„, a explicat Oprescu.

Fostul primar al Capitalei a precizat că nu l-a cunoscut niciodată pe Dan Condrea. „Eu, personal, nu l-am cunoscut pe Dan Condrea. La varsta la care tatal sau facea aceasta cerere aprobata de catre consiliul de administratie, Dan Condrea avea in jur de 20 de ani, deci nu avea nicio legatura„, a mai spus Sorin Oprescu.

Întrebat dacă a primit vreodată o solictare din partea vreunui serviciu secret ca să-l ajute pe Dan Condrea, Oprescu a răspuns: „Nu, cu mine nu. Poate cu altii. Nu am avut niciodata nicio presiune din partea serviciilor„.

Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, fiind suspectată că, în perioada 2012-2016, a vândut către 152 de spitale produse biocide improprii. Valoarea contractelor este de circa 51 milioane lei, informează Parchetul General.

„Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media referitoare la cauza cunoscută generic sub denumirea „Dezinfectanţii utilizaţi în spitale”, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări: Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în intervalul 2014 – 2016, HEXI PHARMA a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unităţi medicale din România. Valoarea contractelor încheiate de HEXI PHARMA cu aceste unităţi medicale – având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active – este de cca. 51 milioane lei. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, a anunţat Parchetul General.

Patronul companiei, Dan Condrea, a decedat săptămâna trecută, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea. Investigaţia privind decesul lui Condrea este făcută de aceiaşi procurori care fac ancheta în dosarul dezinfectanţilor Hexi Pharma.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.