Ziua Copilului ar putea deveni zi liberă!

Share:

1 iunie ar putea fi zi liberă, potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul Rozalia Biro şi deputatul Claudia Boghicevici. Propunerea legislativă modifică Codul Muncii şi a fost depus la Senat de 85 de parlamentari de la toate partidele.

1 IUNIE, Ziua Copilului, ar putea deveni liberă.Iniţiatorii proiectului au apreciat, în expunerea de motive, că timpul petrecut de părinţi alături de copii reprezintă cea mai eficientă şi simplă metodă de a forma şi consolida o relaţie sănătoasă copil-părinte.

În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă„, spun parlamentarii în expunerea de motive.

Parlamentarii argumentează necesitatea ca 1 iunie să fie zi liberă prin aceea că „trăim într-o societate dominată de valori materiale”, iar „de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor şi şcolilor primare din România se organizează evenimente pentru a-i celebra pe cei mici, iar copiii evoluează în cadrul acestor spectacole„.

„Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinţei de a-i face mândri şi de a primi aprecierea părinţilor, copiii au nevoie de susţinere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoţională ridicată şi reprezintă o sursă de stres pentru ei„, explică semnatarii, arătând că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda o zi de concediu părinţilor de 1 iunie.

Proiectul se află în consultare publică la Senat, primind aviza favorabil de la Consiliul Legislativ încă de pe 12 mai.

În cazul în care proiectul de lege va fi adoptat, Ziua Copilului va deveni nelucrătoare, alături de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.