17 arestări, în dosarul „Vama Moravița”

Tribunalul Timiș a admis, miercuri seara, propunerea procurorilor DIICOT Timișoara care au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile pe numele a 17 inculpați în dosarul „Vama Moravița 2016”.

Ei sunt acuzați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, luare de mită și dare de mită, relatează Romaniatv.net.

Încheierea Tribunalului poate fi atacată în decurs de 48 de ore de la pronunțare.”Tribunalul admite propunerea DIICOT Timișoara privind arestarea preventiva a inculpaților și dispune arestarea preventivă a inculpaților pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 01.06.2016 până în data de 30.06.2016 inclusiv”, arată Încheierea dată în Camera de Consiliu a Tribunalului Timiș.

Cei care au ajuns după gratii pentru 30 de zile sunt: Furcea Gabriel Ionuț, Sturza-Deak Adi Cristian, Ticuși Gheorghe Lucian, Țurcaș Ioan Mircea, Drăguț Silviu Sorinel, Petrache Alexandru Iulian Ovidiu, Goagă Constantin Bogdan, Neag Marius, Chilba Radu Eugen, Ioanăț Andrei Liviu, Ionele Cosmin Mihai, Ungureanu Valentin Mihai, Milea Olivian, Sfetcu Mihăiță Costel, Plavă Alin Ciprian, Gîta Aurelian, Frățilă Ovidiu Cristian Florin.

Pentru ceilalți reținuți, procurorul a decis cercetarea în stare de libertate sub control judiciar.

Procurorii DIICOT Timișoara au reținut, până miercuri, 26 de persoane, dintre care 18 sunt polițiști de la PTF Stamora-Moravița, acuzați de corupție, contrabandă, dar și sprijinirea traficului de migranți sau a unor infractori dați în urmărire generală și care erau lăsați să treacă frontiera.

În acest caz se efectuează cercetări față de 80 de persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă, complicitate la contrabandă, luare de mită și dare de mită.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.