Vânzările la Bookfest au depășit așteptările

Share:

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 – 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

„Față de anul trecut am realizat vânzări cu 10% mai mari decât anul trecut”, a declarat, pentru Agerpres Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România (AER), organizatorul salonului, precizând că 100.000 de vizitatori au trecut pragul Bookfest.

El a menționat că această creștere a venit din zona cărții pentru copii, dar și din buna prestație a Israelului, țara invitat de onoare a Bookfest 2016.

„Eu cred că am avut o mare creștere din zona cărții pentru copii. Faptul că la toate standurile se puteau găsi cărți frumoase pentru copii a contribuit mult atât la creșterea vizitatorilor, cât și a vânzărilor. Și, evident, programul Israelului, care s-a achitat cu asupra de măsură de sarcina de invitat de onoare și a atras foarte multă lume. Nu știu dacă am mai văzut pavilionul invitatului de onoare atât de animat ca anul acesta. Bravo lor! Aș vrea chiar să remarc eforturile pe care le-au făcut”, a spus Mitrică.

Reprezentantul AER a accentuat că, în ciuda „temerilor legate de securitate”, Israelul „a avut curajul să investească și în evenimente și în prezența autorilor, chiar dacă toate activitățile s-au desfășurat prin intermediul ambasadei, această țară neavând o reprezentanță culturală la București”.

Totodată, Mihai Mitrică a evidențiat buna colaborare cu ministerele Culturii și Educației Naționale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.