Forma finală a legii salarizării

Sume cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor sunt noile salarii propuse, marți, de Guvern angajaților din sănătate și educație. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri, scrie profit.ro.

În ultima formă a documentului pregătit de Guvern, un profesor universitar pleacă de la un salariu de bază de 2.991 lei și ajunge la 6.935 lei, iar un asistent universitar pornește de la 2.095 lei și se oprește la 2.762 lei.

Proiectul pregătit de Guvern prevede în continuare că pentru personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, dar și pentru personalul auxiliar se adaugă indemnizația pentru învățământul special, prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază, gradația de merit, prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază, indemnizația pentru activitatea de dirigenție, respectiv indemnizație pentru învățători, educatoare, profesori pentru învățământul primar sau preșcolar, prin aplicarea procentului de 10% asupra valorii rezultată din însumarea salariului de bază cu indemnizația pentru învățământul special și cu gradația de merit.

La cuantumul salariului astfel calculat se adaugă sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu  în același cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016.

Citeşte continuarea pe profit.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.