Donald Trump se apropie de Hillary Clinton!

0

Avansul lui Hillary Clinton asupra lui Donald Trump în cursa prezidențială din Statele Unite s-a redus după masacrul comis duminică la Orlando, potrivit rezultatelor primului sondaj Reuters/Ipsos efectuat duminică.

Donald Trump, candidatul republican prezumtiv pentru alegerile din 8 noiembrie, a dat vina pe politicile democraților pentru cea mai gravă ucidere în masă cu arme de foc din istoria Statelor Unite. El şi-a reafirmat angajamentul de a interzice imigrația musulmană, în timp ce Clinton a avertizat contra demonizării musulmanilor americani, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Sondajul, realizat de vineri până marți, o arată pe Clinton cu un avans de 11,6 puncte asupra lui Trump, în scădere de la un avans de 13 puncte pe care îl avea în cinci zile care s-au încheiat sâmbătă.

Atacul din Florida, în care un bărbat înarmat a ucis 49 de persoane într-un club de noapte gay și a rănit alte 53 ar putea avea un impact persistent asupra cursei prezidențiale, preocupărilor legate de imigrație, violenței cu folosirea armelor de foc și toleranței religioase în ceea ce a fost deja o campanie volatilă și negativă, mai notează Reuters.

Atacatorul, Omar Mateen, 29 de ani, născut în Statele Unite din părinți imigranți afgani, a telefonat autorităților în timpul masacrului pentru a jura credință grupării militante Statul Islamic.

Anchetatorii federali au declarat că Mateen, care a fost ucis de poliție, s-ar fi auto-radicalizat și că nu există nicio dovadă că a primit instrucțiuni sau ajutor din partea unor grupuri din afară, cum ar fi Statul Islamic.

Trump a profitat de atac pentru a-l acuza pe președintele democrat Barack Obama că nu a reușit să abordeze „terorismul islamic radical”, avertizând de asemenea că politicile lui Clinton asupra imigrației ar permite intrarea mai multor potențiali atacatori în țară și reiterându-și apelul pentru suspendarea imigrației musulmane.

Într-un discurs luni, Trump a declarat că va suspenda imigrația din țările cu o „istorie dovedită a terorismului” împotriva Statelor Unite, Europei și țărilor aliate „până când noi vom înțelege pe deplin cum să punem capăt acestor amenințări”.

Clinton, candidatul democrat prezumtiv la președinție, a declarat că răspunsul lui Trump la atac este tulburător.”Prejudecata, paranoia și partizanatul nu sunt un plan și nu vor proteja pe nimeni”, a afirmat Clinton într-un comunicat.

Ea și-a reafirmat sprijinul pentru acțiuni militare coordonate în Siria și Irak și a cerut controale mai dure ale vânzărilor armelor de foc.

Reducerea avansului lui Clinton în sondaje nu este numai câștigul lui Trump.

Proporția de alegători care au declarat că nu vor vota pentru niciun candidat a crescut constant în ultima săptămână. Aproximativ 22,4% din alegători probabil nu ar alege niciun candidat, potrivit mediei pe cinci zile a rezultatelor marți. Aceștia erau 20,6% în urmă cu o săptămână.

Tonul strident al lui Trump asupra musulmanilor și securității naționale pare să-l fi ajutat în trecut, cel puțin cu republicanii. El a crescut în sondaje în rândul republicanilor spre sfârșitul anului trecut după atacurile de la Paris și San Bernardino, California.

Potrivit sondajelor Reuters/Ipsos din ultimele luni, o majoritate a alegătorilor republicani au declarat că el este cea mai bună alegere a partidului lor pentru a combate terorismul, având mai multă încredere în el decât rivalii săi republicani pentru a le fi șeful suprem, mai notează Reuters.

Cei mai mulți republicani susțin de asemenea propunerea lui Trump de interdicție a imigrației musulmane, în timp ce majoritatea americanilor i se opun.

Sondajul online a fost efectuat pe un eșantion de 1.063 de alegători și are o marjă de eroare de aproximativ 3,5%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.