PSD și ALDE, tot mai tentate de moțiunea de cenzură

PSD și ALDE au abordări destul de apropiate în privința unei moțiuni de cenzură, a declarat miercuri președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, el arătând că trebuie avută în vedere lipsa de performanță a Guvernului, dar și faptul că o cădere a Executivului ar duce din nou toate „cărțile în mâna șefului statului”.

„Avem abordări care sunt într-un fel destul de apropiate și noi și PSD, pentru că simțim lipsa de performanță a Guvernului, pe de o parte, și, pe de altă parte, avem și măsura responsabilității noastre, precum și a limitelor în care să acționăm, datorită faptului că o cădere a Guvernului duce din nou toate cărțile în mâna președintelui, care trebuie să desemneze un prim-ministru”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, copreședinte ALDE, întrebat în legătură cu posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură.

Tăriceanu a subliniat că întotdeauna trebuie avută în vedere stabilitatea țării și evitarea crizelor politice.

„Așa încât o să aștept consultările cu preşedintele PSD, o să cântărim toate argumentele pro și contra și sigur că vom anunța la timpul potrivit, după ce terminăm discuțiile de joi”, a adăugat Tăriceanu, citat de Agerpres.

El a arătat că este un mecanism greoi și complicat, conform Constituției, de a ajunge la alegeri anticipate, iar acest lucru înseamnă o perioadă de instabilitate sau de criză politică.

„Nu în ultimul rând, este important rolul președintelui. Președintele a făcut deja propunerea aceasta de guvern tehnocrat, pe care noi, ALDE, am criticat-o din primul moment. Am fost singurii din Parlament care am votat împotrivă pentru că anticipam acest eșec. Era, după părerea mea, ușor de anticipat. Nu am impresia că președintele are suficientă experiență politică pentru a degaja o soluție mai bună pentru România, pentru acest moment, nu din rea intenție, ci din lipsa unei experiențe politice semnificative în acest domeniu îl face să nu fie în măsură, poate, ca să dea cele mai bune soluții”, a spus Tăriceanu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marți că va stabili cu liderii UNPR și ALDE dacă este oportună o moțiune de cenzură, care ar declanșa automat alegeri anticipate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.