Bulgaria nu vrea flotă militară NATO la Marea Neagră

0

Bulgaria a anunţat că se opune iniţiativei României de creare a unei flote militare în Marea Neagră. Mesajul de la Sofia este surprinzător, în condiţiile în care, vine la doar o zi după vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Bulgaria, ocazie cu care omologul său Rosen Plevneliev declara că susţine iniţiativa României de a întări securitatea în zona Mării Negre sub umbrela NATO.

Bulgaria respinge ideea creării unei flote la Marea Neagră în formatul propus de România, a declarat premierul Boiko Borisov, joi, la Sofia, într-o declarație de presă comună cu președintele Rosen Plevneliev și ministrul apărării, Nikolai Nencev, transmite BTA, preluată de Agerpres.

Boiko Borisov, premierul Bulgariei, a precizat că poziția Bulgariei a fost exprimată miercuri la întâlnirea pe care a avut-o, împreună cu președintele Plevneliev, cu șeful statului român, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Bulgaria.

La rândul său, președintele Plevneliev a afirmat că, în materie de apărare, Bulgaria se conformează documentelor strategice adoptate de guvern și de parlament.

„Nicio inițiativă și niciun act al guvernului nu pot fi o improvizație: ele trebuie să se bazeze pe aceste documente [strategice]”, a menționat Plevneliev.

Potrivit șefului statului bulgar, aceste documente au realizat o evaluare adecvată a mediului de securitate și ‘nu credem că s-a schimbat ceva’.

Rosen Plevneliev a amintit că planul de dezvoltare a forțelor armate bulgare cuprinde nouă proiecte prioritare de modernizare, care includ și achiziția a două nave de patrulare.

El a numit ‘improvizație’ orice referire la achiziția altor nave. ‘Dacă nu este vorba despre planul de modernizare, nu o putem face’, a subliniat Plevneliev.

Președintele bulgar a mai arătat că partea română a venit cu o nouă inițiativă de cooperare regională de apărare maritimă. „Bulgaria o va sprijini doar într-un format NATO”, a declarat șeful statului bulgar.

El a afirmat că aceasta este o inițiativă de instruire și a cerut presei să înceteze să mai scrie despre ‘construirea unei flote împotriva cuiva’.

‘Bulgaria nu este parte a unor astfel de propuneri și idei’, a insistat el.

La rândul său, ministrul apărării, Nikolai Nencev, a afirmat că toate pozițiile Bulgariei din ultimele zile au fost coordonate cu președintele și cu premierul. ‘Nu a fost luat niciun angajament în afara acestui cadru’, a subliniat Nencev.

Oficialul bulgar a precizat că omologul său român, Mihnea Motoc, a prezentat ideea unei flote comune la Marea Neagră la care să participe Bulgaria, România și Turcia, față de care el și-a exprimat însă dezacordul, insistând că orice decizie trebuie luată de conducerea politică la nivelul NATO.

Potrivit premierului Borisov, nave ale NATO ar putea proteja granița maritimă bulgară doar în situația unui val puternic de migrație pe mare. El și-a exprimat totuși speranța că Bulgaria va fi capabilă să facă față singură unei astfel de provocări.

Boiko Borisov, premierul Bulgariei, a declarat joi că atât el, cât şi preşedintele Rosen Plevneliev se opun iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră.

„Nave NATO pot efectua patrule pe frontierele noastre doar în cazul unui aflux puternic de refugiaţi”, a declarat Borisov joi, citat de site-ul Novinite.com şi preluat de Mediafax.

Pe 20 mai, ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov, anunţa că Bulgaria susţine suplimentarea capacităţilor NATO în Marea Neagră.

„Bulgaria poartă discuţii cu România şi Turcia. Se discută despre suplimentarea capacităţilor militare în zona Mării Negre. Bulgaria va face tot posibilul pentru consolidarea capacităţilor militare în zona Mării Negre”, declara Daniel Mitov la Bruxelles.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis afirma în Bulgaria că iniţiativa locală în zona Mării Negre, la care ar fi urmat să participe România, Bulgaria şi Turcia, se va concretiza, însă important este să fie obţinută în scurt timp „umbrela NATO”.

La rândul său, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, afirma miercuri că Bulgaria va sprijini şi va contribui la această iniţiativă, menţionând că este în interesul strategic al ţării sale. „Ambele state sunt îngrijorate şi împărtăşesc aceasta şi problemele care rezultă din aceasta. Bulgaria nu numai în cuvinte, ci şi în fapte, va sprijini orice efort pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune. Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, precum se aşteaptă să fie adoptată hotărârea la Varşovia”, spunea Plevneliev.

Schimbarea de atitudine a Administraţiei de la Sofia pare să fie o reacţie la ameninţările Rusiei.

O eventuală decizie a Alianţei Nord-Atlantice de suplimentare a capabilităţilor navale în Marea Neagră ar fi un factor „destabilizator”, a avertizat miercuri Andrei Kelin, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, precizând că Marea Neagră „nu aparţine” şi „nu are nicio legătură” cu NATO. „Dacă se va lua decizia de creare a unei forţe navale permanente, sigur că acest lucru va fi un factor destabilizator; pentru că nu este o mare a Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat, miercuri seară, Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului rus de Externe.

„Marea Neagră nu are nicio legătură cu Alianţa Nord-Atlantică. Nu cred că o astfel de hotărâre ar conduce la îmbunătăţirea relaţiilor Rusia-NATO”, a avertizat Andrei Kelin, citat de agenţiile de presă ruse.

Ministerul român al Apărării a anunţat în urmă cu câteva luni că va iniţia demersuri pentru a crea o structură navală permanentă în Marea Neagră, după modelul grupurilor navale NATO. O decizie în acest sens este aşteptată la summitul NATO care se va desfăşura în iulie în Polonia.

Conform Convenţiei Montreux, ţările care nu au ieşire la Marea Neagră nu pot menţine nave militare în această zonă mai mult de 21 de zile. Dintre statele membre NATO, România, Bulgaria şi Turcia au ieşiri la Marea Neagră.

Rusia a criticat vehement de nenumărate ori prezenţa unor nave militare NATO în Marea Neagră. Recent, Forţele aeriene ruse au efectuat în centrul Mării Negre un exerciţiu care simula distrugerea unor nave militare americane ancorate în Portul Constanţa, conform unor surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Rusia, care a anexat regiunea ucraineană Crimeea în anul 2014, are propria Flotă militară în Marea Neagră, staţionată în Sevastopol. Relaţiile NATO-Rusia sunt au continuat să se deterioreze începând din anul 2014, pe fondul crizei din Ucraina.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.