Iohannis îl duce pe omologul său german la Sibiu!

0

Președintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, va vizita, marți, Sibiul, împreună cu soția sa, Daniela Schadt, el urmând să fie însoțit pe parcursul întregului program al vizitei în oraș și de președintele României, Klaus Iohannis, precum și de doamna Carmen Iohannis, anunță un comunicat al Primăriei Sibiu transmis vineri Agerpres.

„Marți, 21 iunie, Excelența Sa, domnul Joachim Gauck, președintele Republicii Federale Germania și doamna Daniela Schadt vizitează Sibiul. Pe parcursul întregului program al vizitei în orașul nostru înaltul oficial german va fi însoțit de Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis, președintele României și de doamna Carmen Iohannis”, precizează comunicatul menționat.

Potrivit sursei citate, edilul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a precizat că în programul vizitei delegației va fi și o vizită și o întrevedere oficială la Primărie.

‘Este o vizită onorantă și emoționantă. Doi președinți vor fi prezenți în Sibiu: președintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck care vine să cunoască orașul și oamenii acestuia, și președintele României, domnul Klaus Iohannis. Programul delegației include și o vizită la Primăria Sibiu pentru o întrevedere oficială’, a spus Astrid Fodor, citată în comunicat.

Delegația germană va fi întâmpinată la ora 12,00 la sediul Primăriei Municipiului Sibiu de către președintele Klaus Iohannis alături de doamna Carmen Iohannis și de către doamna Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu. Distinșii oaspeți vor fi poftiți apoi în sala Atrium a primăriei, unde președintele Joachim Gauck va semna în Cartea de Onoare a Sibiului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.