Scandal: USB cere limitarea numărului de parlamentari la 300!

0

Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB) cere limitarea numărului de parlamentari la maximum 300 – 100 de senatori şi 200 de deputaţi, a scris Clotile Armand pe pagina sa de Facebook. Totodată, fosta candidată a USB la Primăria Sector 1 spune că aleşii ar trebui să aibă un program de lucru „efectiv” de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, în timp ce vacanţa acestora nu ar trebui să depăşească cinci săptămâni pe an.

„În ideea că nu schimbăm acum structura bicamerală, cerem limitarea numărului de parlamentari la maxim 300, din care 100 pentru Senat şi 200 pentru Camera Deputaţilor. Propunem câte doi senatori şi patru deputaţi pentru fiecare judeţ, sector al Bucureştiului şi Diaspora. Cerem ca parlamentarii să muncească efectiv 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână şi să nu aibă decât maxim 5 săptămâni de vacanţă pe an, la fel ca restul angajaţilor”, a scris Clotilde Armand, luni, pe pagina sa de Facebook.

Ea arată că SUA au 535 de parlamentari la o populaţie de peste 300 de milioane locuitori, în timp ce România are 588 de parlamentari pentru numai 20 de milioane de locuitori.

„În România post-1990, procesul legislativ a fost în fapt preluat de Guvern, care legiferează prin Ordonanţe de Urgenţă, fenomen necunoscut în SUA. Între 2003-2014 au fost emise 1548 ordonanţe de urgenţă, în medie 145 OUG pe an, sau o situaţie de urgenţă la fiecare 2,5 zile. Numărul şi costul parlamentarilor devine de nesuportat pentru populaţia României. Numărul de parlamentari, salariile parlamentarilor, bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului, pensiile şi avantajele materiale ale parlamentarilor cresc metastazic de la un an la altul”, mai spune Clotilde Armand.

Potrivit acesteia, prin măsurile propuse, USB vrea ca procesul legislativ să se desfăşoare în Parlament cu o viziune pe termen lung, iar ordonanţele de urgenţă să fie folosite doar în cazuri cu adevărat excepţionale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.