Băsescu, dezvăluiri incendiare din dosarul fratelui său!

0

Traian Băsescu a publicat miercuri, pe Facebook, un document din dosarul în care fratele său a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi care pare să-l dezvinovăţească pe Mircea Băsescu.

Traian Băsescu spune că nu va contesta niciun moment hotărârea instanţei în cazul fratelui său, însă este de părere că opinia publică trebuie să ştie şi alte lucruri despre clanul Bercea.

„Nu voi contesta niciodată deciza justiţiei în ce-l priveşte pe Mircea Băsescu. Sunt însă câteva elemente din dosar care, consider eu, dau o imagine asupra realităţii dosarului. Astăzi, vă prezint declaraţia domnului Marian Căpăţână, sub jurământ, în faţa judecătorului”, a scris Traian Băsescu pe reţeaua de socializare, atrăgând atenţia asupra paginilor 2 şi 3 din declaraţie.

Traian Băsescu divulgase o parte din respectiva declaraţie, care îi aparţine lui Marian Căpăţână şi datează din 27 iunie 2014, chiar la România TV, unde a spus că nu îl poate considera pe fratele său nici nevinovat, dar nici infractor de drept comun, dar că acesta plăteşte penru greşeala de a se fi înrudit cu clanul lui Bercea Mondial.

Declaraţia lui Marian Căpăţână lasă să se înţeleagă că familia lui Sandu Anghel a urmărit tot timpul să obţină foloase materiale de pe urma sa şi a lui Mircea Băsescu şi că, mai mult, aceasta ar fi primit bani de la Dan Voiculescu pentru a acuza faptul că 300.000 de euro au fost trimişi chiar către Traian Băsescu pentru ca Bercea să scape de închisoare. Declaraţia nu a fost luată însă în considerare de instanţă, dată fiind condamnarea dată lui Mircea Băsescu.

Avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, a reacţiont  după ce umele său a apărut în declaraţia lui Marian Căpăţână ca intermediar al banilor trimişi de Dan Voiculescu pentru clanul Bercea, cu condiţia lansării de acuzaţii la adresa lui Traian Băsescu. Abraham spune că nu a auzit vreodată despre cele redate de Căpăţână în declaraţia postată pe Facebook de Traian Băsescu şi, mai mult, că la momentul în care este amintit de inculpat nu se cunoştea cu Florin Anghel „Băsică”, fiul lui Bercea Mondial. „Eu m-am angajat ca avocat in cauza de tentativa de omor la inceputul lui 2014, nu stiu ce au discutat ei inainte, nu aveam cum sa stiu acele lucruri. Incepand cu data de 1 noiembrie 2013, cand s-a pronuntat condamnarea la 10 ani a lui Anghel Sandu, din acel moment au inceput actiunile de perverti realitatea, de a preconsititui probe in ideea ca banii i-a luat Marian Capatana si ca i-a imprumutat. Eu nu stiu de această declaratie, eu stiu de o declaratie de 12 pagini data in celalalt dosar, de santaj, in care Capatana arata ca a fost indus in eroare de Traian si Mircea Basescu”, spune Abraham.

Avocatul familiei Anghel spune că aceştia i-au transmis că „au disponibilitatea sa ii faca o surpriza domnului presedinte” Băsescu. „Aum cand au aparut aceste discutii, am fost sunat din penitenciar atat de Florin, cat si de Sandu Anghel. Va veni Izaura si o sa vad despre ce este vorba, daca e o treaba serioasa o sa ii dau forma juridica necesara”, a completat Pavel Abraham.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.