Hillary Clinton nu-l vede pe Trump președinte!

0

Candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton a declarat marţi că, dacă rivalul său republican Donald Trump ar ajunge preşedinte, acest lucru ar fi un dezastru pentru economia americană, prezicând o „recesiune Trump”, relatează Reuters şi DPA.

„Nu spun asta ca un dezacord tipic politic — liberalii şi conservatorii afirmă că ideilor lui Trump ar fi dezastruoase”, a spus Hillary Clinton.

„Economiştii de dreapta, de stânga şi de centru sunt cu toţii de acord că Trump ne-ar arunca din nou în recesiune”, a adăugat ea, într-un discurs susţinut la Columbus, în Ohio, un stat-cheie la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie.

„Donald Trump a spus că este calificat să fie preşedinte datorită experienţei sale în afaceri. Aşa că haideţi să vedem ce a făcut pentru afacerile sale: A scris multe cărţi despre afaceri. Toate par să se termine la capitolul 11. Imaginaţi-vă!”, a spus Hillary Clinton, făcând referire la Capitolul 11 din Codul Falimentului din SUA.

Ea a mai declarat că Trump, care s-a autodescris drept „rege al datoriei”, le-a permis companiilor sale să adune mari datorii şi să îşi declare falimentul, lăsând sute de persoane fără loc de muncă şi înlăturând acţionarii.

A permite ca şi SUA să acumuleze o datorie similară ar însemna alungarea investitorilor şi ar putea duce la o catastrofă economică, a adăugat candidata democrată, scrie Agerpres.

În timpul discursului lui Hillary Clinton, Trump a postat pe Facebook: „Sunt regele datoriei. Acest lucru a fost grozav pentru mine ca om de afaceri, dar este rău pentru ţară. Am făcut o avere din datorii. Voi repara SUA”.

El a mai spus că Hillary Clinton a susţinut politici care au dăunat economiei şi a subliniat pierderea locurilor de muncă din industria prelucrătoare de când soţul său Bill Clinton a fost preşedinte în anii ’90.

„Cum poate Hillary să conducă economia când ea nu poate nici măcar să trimită e-mail-uri fără a pune întreaga ţară în pericol”, a mai postat Trump pe Twitter, făcând referire la un scandal privind folosirea de către Hillary Clinton a unei adrese de e-mail private în perioada când ea era secretar de stat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.