Lucian Isar, atac dur la BNR și băncile din România!

Băncile din România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a Băncii Naţionale, acuză economistul Lucian Isar.

Una din temele predilecte ale retoricii BNR este aceea că, deşi a ratat propriul obiectiv în 11 din ultimii 12 ani, a gestionat sistemul de stat fără ajutor de la statul român, însă acest lucru este fals, atrage atenţia economistul Lucian Isar, într-un articol publicat pe site-ul personal, citat de epochtimes-romania.com.

Sistemul bancar a fost susţinut ascunzând pierderile reale cu ştirea BNR şi cedarea de avuţie din partea statului român. Băncile ce operează în România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populaţiei şi a firmelor, sub atenta supraveghere a BNR. Găurile au fost acoperite prin mai multe canale. Unul din cel mai transparent a fost cel al titlurilor de stat.

Toată lumea realizează acum, după 8 ani, că politica monetară şi de credit a generat, declanşat şi agravat criza din România. Cursul de schimb la 3,1, creditare în valută cu mesaje de leu tare, dobânzi la lei extrem de ridicate inclusiv când toate celelalte bănci centrale coborau dobânzile„, a declarat fostul ministru.

Potrivit economistului, ascunderea pierderii băncilor de către statul român nu e nouă. În cazul Bancorex, pierderea a fost acoperită de toţi românii care făceau plinul de benzină, timp de 10 ani.

„Injectarea de bani în sistemul bancar prin canalul titlurilor a fost orchestrată de BNR şi achitată de populaţie şi firme prin taxe şi impozite. BNR a ţinut dobânzile sus în piaţă inclusiv după declararea oficială a crizei în România. Acest „mic” amănunt a afectat negativ economia reală dar a permis finanţarea datoriei publice la dobânzi ridicate, de care au profitat băncile.

Cea mai mare deţinere de titluri o au băncile comerciale iar ca şi proxy după ajustarea cu dimensiunea bilanţului, cele cu probleme. Mai pe şleau, cu cât mai problematică banca cu atât mai multe titluri în bilanţ (proporţional). Băncile Nu pot cumpăra titluri în sume foarte mari la o singură emisiune. Prin urmare au avut nevoie ca BNR să ţină dobânzile ridicate ani la rând„, a explicat Lucian Isar.

Pentru a arăta dimensiunea banilor pierduţi de bugetul statului doar pentru că BNR a ţinut dobânzile sus pentru a ajuta băncile să acopere pierderile, Lucian Isar prezintă următorul calcul:

– Dobânzile au coborât de la aproximativ 9% la 2,75% la perioade de 5 ani

– Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că descreşterea lentă a dobânzilor cu care se împrumută statul român în moneda naţională a fost de doar 5%

– Datoria în moneda naţională în această perioadă deţinută de bănci a fost mult peste 10 miliarde de euro echivalent

– Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că suma împrumutată de stat în monedă naţională în această perioadă a fost de doar 10 miliarde de euro

– Durata modificată a unui instrument cu maturitatea la 5 ani este în jurul a 4,3 ani

– Să admitem pentru simplificare, diminuând pierderea repurtată de stat, că statul s-a împrumutat cu această durată medie de 4,3 ani în această perioadă

Rezultă o pierdere netă pentru statul român (la prima aproximare) de nici mai mult nici mai puţin de 2,15 miliarde de euro adică aproximativ 1,4% din PIB-ul României spart de BNR pentru a ascunde pierderile băncilor.

Cetăţenii au plătit taxe şi acestea s-au dus pe plata costului suplimentar al finanţării doar pentru că BNR nu a coborât dobânzile cum era necesar. Pierderile repurtate de economia reală depăşesc în această perioadă 20% din PIB„, a concluzionat Lucian Isar.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.