Șoc la Arad! Femeie, târătă de tramvai!
Scene de groază în Arad. O femeie a fost târâtă mai mulţi metri de tramvai, după ce vatmanul nu a observat că mâna femei a fost prinsă între uşi.
O femeie a încercat să urce în tramvai, dar uşile s-au închis prinzându-i mâna, iar tramvaiul a plecat din staţie fără ca vatmanul să observe ce s-a petrecut, potrivit aradon.ro. Bărbatul a oprit după ce a auzit strigătele pasagerilor, însă femeia a fost târâtă circa trei metri.
Unul dintre pasageri a sunat la 112, iar un echipaj de ambulanţă a sosit în câteva minute. Femeia a fost transportată la spital, dar circulaţia tramvaielor nu s-a reluat, aşteptându-se sosirea poliţiei.
Deşi avea mai multe leziuni sîngerânde, la nivelul picioarelor şi acuza dureri la mână, femeia nu părea să fi fost foarte grav accidentată, putând sta în picioare.