Ample percheziții în București și Ilfov

Percheziţii de amploare, joi dimineaţă, în Capitală şi judeţul Ilfov. Un afacerist, manager de hotel, este cercetat pentru afaceri ilegale cu Ambasada Libiei, potrivit România TV. De asemenea, poliţiştii au descoperit că bărbatul vindea şosete pe care le deconta ca servicii medicale.

Poliţia Română efectuează, joi, nouă percheziţii în Bucureşti și în județul Ilfov, pentru probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, bănuit de evaziune fiscală.

„Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi luptători S.I.A.S., descind la sediile a şapte societăţi comerciale, ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale, precum şi la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală”, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română.

În perioada 2013-2014, reprezentantul societăților comerciale, care este şi manager de hotel, ar fi derulat, sub paravanul acestora, mai multe operaţiuni fiscale, fără a le declara instituţiilor competente.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, stabilit până în acest moment, se ridică la  peste 5.700.000 de lei, reprezentând T.V.A și impozit pe profit.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Vor fi puse în executare două mandate de aducere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.