Au fost descoperiți anticorpii care înving virusul Zika

0

Cercetători europeni au anunțat joi că au descoperit anticorpi „puternici”, capabili să „neutralizeze” virusul Zika. Descoperirea deschide calea realizării unui vaccin împotriva virusului aflat la originea unor leziuni cerebrale la fetus, relatează AFP.

În lucrările desfășurate în laborator, anticorpii au permis „neutralizarea” în același timp a Zika și a virusului febrei dengue, „ceea ce ar putea duce la dezvoltarea unui vaccin universal”, care să asigure protecția împotriva celor două boli, au anunțat cercetătorii în revista științifică Nature.

Descoperirea coincide cu alt studiu, apărut tot joi, care sugerează că recenta explozie a virusului Zika în America de Sud ar fi putut fi favorizată de o expunere prealabilă la febra dengue.

Virusul febrei dengue și al Zika au multe puncte comune. Ambele aparțin familiei flavivirus, virusuri transmise în principal de țânțari. Cercetătorii de la Institutul Pasteur, de la CNRS și de la Imperial College din Londra, care s-au ocupat deja de anticorpii capabili să neutralizeze dengue, au studiat și virusul Zika. Ei au selecționat doi anticorpi EDE, apți să stopeze dengue, și au descoperit că unul dintre ei este extrem de eficient în „neutralizarea” virusului Zika.

Această descoperire, a declarat pentru AFP Felix Rey, șeful laboratorului de virologie structurală al Institutului Pasteur (Paris), care a condus studiul, a fost „absolut neașteptată”.

Potrivit lui Juthathip Mongkolsapaya, un alt cercetător, este vorba de „primii anticorpi foarte puternici” descoperiți împotriva Zika.

Virusul a fost considerat mult timp puțin periculos, însă epidemia care afectează mai multe țări din America de Sud, printre care Brazilia, a dus la apariția unor complicații neurologice și, îndeosebi, a unor grave anomalii ale dezvoltării cerebrale (microcefalii) la bebeluși născuți de mame contaminate.

În prezent nu există niciun vaccin care să asigure protecția împotriva Zika, spre deosebire de febra dengue, împotriva căreia există vaccin. Transmisă, ca și în cazul Zika, de țânțari de tipul Aedes, febra dengue este în creștere în toată lumea, fiind întâlnită în regiuni tropicale și subtropicale ale planetei, unde aproape 400 de milioane de persoane sunt infectate în fiecare an.

Un studiu distinct, publicat joi în revista Nature Immunology, apreciază că o expunere prealabilă la febra dengue ar putea amplifica infectarea cu virusul Zika. Simptomele includ febră, intense dureri de cap și dureri musculare, articulare și în spatele ochilor.

„Cele două studii se completează. Ele arată că este foarte important ca viitorul vaccin să utilizeze anticorpii buni și să vizeze ‘călcâiul lui Ahile’ al virusului”, afirmă Felix Rey, care a participat la ambele cercetări.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.