Juncker îi avertizează pe britanici

0

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat, miercuri, că nu va exista în niciun caz o nouă negociere cu Londra în urma referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, potrivit Le Figaro. 

„Politicienii şi alegătorii britanici trebuie să ştie că nu va exista în niciun caz o nouă negociere” cu Marea Britanie, a declarat Juncker în timpul unei conferinţe de presă cu cancelarul asutriac, Christian Kern. „Afară înseamnă afară”, a mai subliniat acesta.

Jean-Claude Juncker şi-a exprimat în numeroase rânduri dorinţa ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, scrie Mediafax.

Miercuri, la Atena, aceasta a numit ideea ieşirii din UE a Marii Britanii drept un „act de automutilare”.

În luna mai, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, acesta avertiza că în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar, această ţară va fi considerată un stat terţ, iar britanicii vor fi priviţi ca”dezertori”, care nu vor fi „primiţi cu braţele deschise”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.