Protest la Universitate față de „Parlamentul Rușinii”

0

Aproape 500 de persoane protestează pașnic la Universitate împotriva deciziilor luate în această săptămână de Parlament, respectiv față de neîncuviințarea începerii urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlățean, de adoptarea pensiilor speciale pentru aleșii locali și față de votul pentru dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor și deputaților care și-au angajat rude în birourile parlamentare înainte de 2013.

Oamenii s-au adunat în centrul Capitalei în urma unor apeluri făcute pe rețele de socializare, nefiind autorizat.

La protest există o singură pancartă pe care scrie cu litere roșii „Parlamentul Rușinii”. În rest, protestatarii își exprimă nemulțumirile pe coli de hârtie albe, între sloganuri fiind: „Jos Parlamentul”, „Respect pentru Parlament, dispreț pentru parlametari (90%)”, „Egalitate în fața legii”, „Nu vrem penali în instituții publice”, „Iohannis, cerem dizolvarea Parlamentului”, precum și o serie de versuri ironice la adresa lui Titus Corlățean.

S-a mai scandat: „Demisia!”, „Jos corupția!” și „Ne-am săturat!”. La protest au venit președintele USB, Nicușor Dan și Clotilde Armand, însoțiți de membri ai Uniunii.

„Am aflat de protestul acesta de pe rețelele de socializare și am venit direct de la ceremonia de învestire ca și consilieri generali. Am venit cu toții, în semn de solidaritate, fără să vrem să pretindem cumva că organizăm, pur și simplu în semn de solidaritate cu oamenii de aici. E rușinos ce s-a întâmplat ieri în Parlament, este expresia rupturii care este între clasa politică veche și societate, este o clasă politică care a ajuns să voteze pe bandă rulantă privilegii pentru ea însăși neglijând societatea”, a declarat Nicușor Dan.

Referitor la semnalul pe care un astfel de eveniment l-ar avea pentru opinia publică, Nicușor Dan a arătat că niciodată nu se poate ști pe moment ce se întâmplă cu un astfel de protest. „Ce e evident, însă, este că e un lung proces de trezire a conștiinței civice în societatea românească și că toate protestele astea, unul după altul, vor duce la schimbarea pe care ne-o dorim cu toții”, a adăugat el.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.