Un Brexit va duce la demisiile lui Juncker și Cameron!

Preşedintele Comisiei Europene ar trebui să îşi dea demisia dacă Marea Britanie decide să părăsească UE, a declarat, joi, la RFI, europarlamentarul Renate Weber, membră a grupului ALDE din PE.

Europarlamentarul spune că România a fost „tăcută” în privinţa referendumului din Regatul Unit, ”aşa cum tăcută, din păcate, ne-am obişnuit să fie pe multe alte subiecte care ţin de viitorul Uniunii Europene”.

„Eu sunt foarte decepţionată de performanţele Comisiei conduse de domnul Juncker şi aşa cum un Brexit ar însemna automat demisia Guvernului de la Londra, aşa ar trebui să însemne şi la nivelul Uniunii Europene, cu toate consecinţele, pentru că asta ar însemna o perioadă de oarecare instabilitate, până se numeşte o altă Comisie nu mai poţi să ai continuitate în activitate, într-un moment în care Uniunea Europeană e într-o situaţie destul de critică, nu sunt rezolvate nici criza refugiaţilor, nici alte crize care ţin de domeniul economic şi social în UE, dar cred că o responsabilitate politică ar trebui să existe şi la nivelul UE.

Dacă mă întrebaţi însă dacă aşa ceva se va întâmpla, o să vă spun că nu, nu cred sub nicio formă că se va întâmpla. Nu cred că o să existe o presiune din partea grupurilor politice atât de puternică încât să determine demisia Comisiei Juncker”, a spus Renate Weber, conform Agerpres.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.