Lira sterlină, pe tobogan după Brexit
Prima săptămână de după Brexit a început furtunos: lira sterlină a ajuns, din nou, la cel mai scăzut nivel, din ultimii 30 de ani, în comparaţie cu dolarul american, iar acţiunile companiilor britanice au înregistrat pierderi grele. În unele cazuri, tranzacţiile au fost suspendate. Guvernul, reunit în prima şedinţă de după votul de joi, când britanicii au optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, încearcă să calmeze spiritele.
Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a ieşit la rampă înainte de deschiderea burselor – tocmai cu speranţa de a mai risipi din nervozitatea pieţelor. A spus că economia e pe creştere, băncile au resurse mai bune ca în vremea crizei, deficitul a scăzut.
George Osborne, ministru de Finanţe al Marii Britanii: „Nu ne subestimaţi fermitatea. Suntem pregătiţi pentru situaţii neprevăzute. Suntem pregătiţi pentru orice s-ar întâmpla. Sistemul financiar britanic ne ajută să trecem peste orice şocuri şi să le atenuăm”.
Furtună şi în plan politic; în rândul opoziţiei laburiste, curg demisiile din aşa-numitul guvern din umbră, dar liderul laburist, Jeremy Corbyn, unul dintre liderii campaniei pro Uniunea-Europeană, refuză să demisioneze, deşi i s-a cerut capul. După o campanie în care calul de bătaie au fost migranţii, Boris Johnson, vârful de lance al taberei Brexit şi aspirant la fotoliul de premier, a adoptat astăzi un ton conciliant.
S-au intensificat atacurile împotriva străinilor, cetăţeni comunitari sau nu. Câteva magazine poloneze, dar şi un centru cultural polonez, s-au trezit peste noapte cu geamuri sparte sau cu grafitti insultătoare. Postări pe reţelele sociale relatează despre incidente în şcoli – de exemplu, copii din Letonia hărţuiţi de colegii lor.