Schimb dur de replici între Ponta și Predoiu

Schimb de ironii şi jigniri între Victor Ponta şi Cătălin Predoiu. Fostul premier îl ia peste picior pe Cătălin Predoiu, care i-a cerut demisia lui Jean Claude Juncker din fruntea Comisiei Europene, în vreme ce fostul ministru al Justiţiei trece la jigniri, numindu-l pe Ponta „un nimeni din manejul Năstase”.

Victor Ponta a lansat un atac cu tente ironice la adresa liberarilor, pornind de la un mesaj recent al lui Cătălin Predoiu, care spusese că nu numai David Cameron trebuie să-şi dea demisia în urma Brexit-ului, ci şi Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

„Deci Marele PNL (sau „Partidul Lui”) a devenit un fel de „Vacanta Mare” din vremurile de demult / cand esti trist sau ingrijorat de ceva serios (cum ar fi BREXIT) citesti ce spun comicii de la PNL si mai te destinzi putin !

Gorghiu & Predoiu (Dumb and dumber) / sau Gorghiu & Blaga (Stan si Bran) / sau Cezar Preda & Ludorvic Orban (Pacala si Tandala) – au in oferta orice iti doresti!

Presedintele / Premierul / Primarul General „to be elected” Catalin Perdoiu i-a cerut demisia lui Juncker pt Brexit/ si daca nu intelege Juncker rapid sa se conformeze dl Perdoiu va trece la Tusk, Merkel, Obama, etc!!!

Astept maine reactia tovarasei Gorghiu Dej – presa a inteles gresit sau a manipulat ce a zis Dl Catalin Perdoiu- era vorba , chiar si pt Brexit, de demisia lui Ponta!!!! Ati inteles acum?!?!”, a scris duminică Victor Ponta pe Facebook.

Mesajul său nu a rămas fără replică. Cătălin Predoiu a ripostat cu un mesaj la fel dur, în care afirmă că Victor Ponta este „un nimeni”, care-i face cafeaua şi pantofii lui Liviu Dragnea.

„Văd că Ponta nu-mi dă pace, deşi eu l-am lasat în plata lui de când a fost numit preşedinte al Camerei Deputaților. Aşa că mă văd nevoit să-i răspund în singura limbă pe care o cunoaşte: Ponta, ai făcut cafeaua lui Dragnea? I-ai luat țigari de dimineață? Nu uita şi pantofii, trebuie să lucească! Maine se vede cu premierul. Şi stai liniştit, nu-ți va mai cere nimeni niciodată demisia, pentru că ai ajuns ceea ce ai fost de la început: un nimeni! Un nimeni ai fost în boscheții Parisului, un nimeni ai fost în gentuța lui SOV, un nimeni ai fost în manejul lui Năstase. Tu ai crezut că eşti ceva la un moment dat, pentru că n-ai vrut să vezi că eşti acolo doar pentru că tata socrul Sârbu a servit cândva patria comunistă, Naşul Oprea şi prietenul Ghiță te-au promovat la somația mentorului vostru din umbră care nu făcea deloc politică, iar Cocoş ți-a permis să-i faci pantofii Elenei, care a pus şi ea o vorba mai sus. Ponta, lasă-ne şi trage capacul tomberonului deasupra capului!”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.