Din septembrie, profesorii vor avea pensii speciale!

1

Plenul Senatului urmează să supună la vot, în prima şedinţă de plen din următoarea sesiune parlamentară, care va începe septembrie, o propunere legislativă care prevede acordarea de pensii de serviciu pentru cadrele didactice din învăţământ, reprezentând 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, înainte de data pensionării, potrivit news.ro.

Un grup de 15 deputati si senatori, majoritatea de la PSD, a depus, pe 21 decembrie 2015, un proiect de lege privind acordarea unor drepturi speciale personalului didactic din invatamantul preuniversitar, invocand „stresul”, „uzura psihica si fizica” la care sunt supusi profesorii, a caror munca este, spun ei, la fel de dificila ca cea a magistratilor, care primesc pensii speciale.

„Personalul didactic de predare, de conducere, de indrumare si control, cu o vechime efectiva de cel putin 30 de ani in invatamant, beneficiaza, la implinirea varstei legale de pensionare, de pensie de serviciu in cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate in ultimele 12 luni de activitate inainte de data pensionarii”, potrivit initiativei legislative.

Initiatorii proiectului de lege arata, in expunerea de motive, ca „uzura (fizica si psihica) generate de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel putin egala cu aceea a magistratului”. „Complexitatea meseriei de dascal cere un efort sustinut si permanent de pregatire si perfectionare pe toata durata activitatii. Dascalul este nevoit sa faca fata stresului accentuat al meseriei in asa fel incat sa nu se resimta efecte negative in interactiunea cu elevii”, se mai arata in expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor, intrucat a fost depasit termenul pentru dezbatere, 22 martie.

Citește și
1 Comentariu
  1. Raluca spune

    Ce se intampla in tara asta este o mizerie!
    Pensiile speciale vor ajunge regula desi chiar denumirea arata ca ar trebui sa fie o exceptie! Cine da din coate mai abitir aceia obtin ce vor, in timp ce „amaratii” care nu au avut parte de atata „stres” vor lua o bruma de bani…
    Daca si profesorii obtin pensii speciale atunci se pare ca nu ne mai revenim! Nu stiu in cate state din Europa profesorii au pensii speciale!?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.