Firea a găsit mii de litigii la Primăria Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, că după auditul financiar şi cel de resurse umane, în scurt timp va începe şi unul juridic, pentru a verifica achiziţiile publice şi cele 6.000 de litigii pe care le-a găsit în Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). Edilul şef a menţionat că vor fi auditate, de asemenea, RADET şi RATB.

„Am solicitat un audit de resurse umane în cadrul Primăriei Generale, un audit financiar şi, în foarte scurt timp, va demara şi un audit în domeniul juridic, în ceea ce priveşte achiziţiile, precum şi cele 6.000 de litigii pe care le-am găsit la Primăria Generală a Capitalei. Cu siguranţă, va fi nevoie ca, în perioada următoare, atât RADET, cât şi RATB să intre într-un proces de auditare. Oricum, acesta este necesar ca paşi premergători în transformarea în societăţi pe acţiuni”, a spus Gabriela Firea.

Întrebată dacă susţine comasarea ELCEN cu RADET, Gabriela Firea a spus că pentru acest lucru este nevoie de o deschidere guvernamentală şi încă nu ştie care este poziţia Guvernului.

„Din punctul meu de vedere, aceste societăţi, RADET şi ELCEN, ar trebui să aibă un management sinergic, numai că sunt condiţii destul de dificile din punct de vedere economic şi juridic, sunt mai mulţi factori care ar trebui să contribuie la un astfel de acord şi ar trebui să fie deschidere guvernamentală. Vă voi putea oferi un răspuns mai clar şi explicit după ce voi vedea care va fi disponibilitatea la acest moment a Ministerului Energiei, a Ministerului Dezvoltării şi chiar a premierului”, a mai spus Firea, conform news.ro. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.