Hotelul Triumf, noul sediu al DNA!

0

Hotelul Triumf va fi scos din procedura de vânzare și trecut în proprietatea publică a statului pentru a putea fi dat în folosință unei instituții publice, anunţă Guvernul României. Potrivit unor surse, instituţia care va beneficia de acest domeniu este Direcţia Naţională Anticorupţie.

Guvernul a decis marţi, printr-o ordonanță de urgență, transferul Hotelului Triumf din proprietarea privată în proprietatea publică a statului, în vederea utilizării lui ca sediu pentru una din instituțiile publice cu nevoi stringente de spațiu sau condiții necorespunzătoare pentru a-și desfășura activitatea în parametri de normalitate.

Totodată, Hotelul Triumf, aflat în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a fost scos din Lista imobilelor din domeniul privat al statului, aflate în administrarea RA-APPS.

Decizia Executivului vine pe de o parte, din cauza numeroaselor cereri primite din partea instituțiilor publice care, fie se confruntă cu probleme seriose de lipsă de spațiu, fie își desfășoară activitatea în imobile ce au făcut obiectul retrocedării, iar proprietarii cer să fie repuși în drepturi, fie clădirile în care operează nu mai corespund necesităților lor. Pe de altă parte, pentru Hotelul Triumf nu a fost depusă nicio ofertă de cumpărare până în prezent, se arată într-un comunicat al Guvernului României.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.