Proteste de amploare la Londra față de ieșirea din UE!

0

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei la un marş de protest împotriva votului de săptămâna trecută de a părăsi Uniunea Europeană, un rezultat care a generat haos politic în Marea Britanie şi pe care mulţi londoezi l-au respins, relatează Reuters online.

Majoritatea protestatarilor erau tineri, iar mulţi erau îmbrăcaţi în steaguri UE în timp ce alţii fluturau bannere pe care erau scrise sloganuri precum „Eu sunt cu UE” sau „Wrexit”.”Ce vrem să facem? Să rămânem în UE”, scandau ei.

„Am fost cu adevărat şocat în dimineaţa de după vot”, a spus Nathaniel Samson, în vârstă de 25 de ani.

„Mă simt profund nesigur cu privire la viitorul meu”, a adăugat el. „Sunt în acest marş pentru a-mi exprima nemulţumirea. Accept rezultatul, dar vrem să aratăm că nu îl vom accepta în linişte”, a mai subliniat aceasta.

Zeci de steaguri europene erau purtate de mulţime, care agita pancarte pe care se puteau citi mesaje ca „Breverse” – adică anularea Brexitului -, „Brexitul este o prostie” sau „Campania ‘Leave’ a minţit”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.