Stimulente lunare pentru fiecare elev sau student angajat
Pentru unii a început vacanţa, pentru alţii munca. Mii de adolescenţi din România lucrează în timpul verii. Pentru a descuraja munca la negru, angajatorii vor primi stimulente de 250 de lei pe lună pentru fiecare elev sau student angajat. Patronii trebuie doar să încheie convenţii cu Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă.
Chelner, barman, picolo sau plasator. Litoralul românesc este raiul oricărui tânăr care vrea să facă un ban de buzunar pe timpul verii.
În România, ca să te poţi angaja trebuie să ai cel puţin 15 ani. La vârsta minimă, e nevoie de acordul părinţilor.
Noul stimulent va controla mai mult piaţa muncii. Cei 250 de lei se vor deduce din contribuţia de asigurări pentru şomaj pe care angajatorul o virează lunar statului.
Contractul de muncă trebuie semnat după începerea vacanţei, iar stimulentul se acordă pentru maximum 60 de zile lucrătoare pe an.
De stimulentul financiar nu beneficiază angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi înainte de începerea vacanţei.