Iohannis, noi consultări la Cotroceni pe tema Brexit

0

Preşedintele Klaus Iohannis organizează luni, la ora 17.00, consultări cu premierul Dacian Cioloş, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu liderii partidelor parlamentare pe tema situaţiei create în urma referendumului din Marea Britanie, întâlnirea având loc pentru prezentarea concluziilor Consiliului European de săptămâna trecută.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis va propune înfiinţarea unui grup de lucru care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii României, să identifice măsurile care se impun în acest context, „cât şi oportunităţile care pot apărea pentru România în situaţia creată”, relatează Romaniatv.net.

O astfel de rundă de consultări a avut loc la Palatul Cotroceni şi înainte de Consiliul European de marţi şi miercuri. Şeful statului a spus atunci că pentru toată lumea este clar că Uniunea Europeană are mult de lucru.

”Trebuie să redefinim proiectul european, trebuie să îl facem mai bun, mai uşor de înţeles, mai performant. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru România”, a continuat Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că în România au existat consens şi voinţă politică pentru integrarea europeană, dar nu a existat un proiect post-aderare.

”Acum e momentul să recuperăm, e momentul elaborării unui nou proiect de ţară. Pot să îi asigur pe români că această criză are oportunităţi pentru România”, a mai declarat Iohannis.

La Bruxelles, după Consiliul European, preşedintele a spus că în negocierile care vor fi purtate în perioada următoare România va umări cu prioritate apărarea intereselor comunităţii româneşti, existând deja asigurări că aceasta nu va avea de suferit în acest moment.

„Premierul britanic a fost foarte ferm în ceea ce priveşte viitorul Marii Britanii şi a spus foarte clar că Marea Britanie va respecta referendumul, asta însemnând clar că se va proceda, atunci când toată lumea este pregătită, la negocierea ieşirii Marii Britanii din UE. (…) Este destul de clar că nu vom avea o notificare din partea Marii Britanii până în toamna acestui an şi în consecinţă nu vom avea ce negocia”, a spus şeful statului, la Bruxelles.

Administraţia Prezidenţială nu a precizat dacă preşedintele va susţine o declaraţie de presă la finalul reuniunii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.