Liberalul Sava, critici dure la adresa lui Firea

0

Liberalul Răzvan Sava, fostul primar general interimar al Capitalei, i-a reproșat actualului edil general, Gabriela Firea, că și-a schimbat de trei ori declarațiile privind stadiul lucrărilor la pasajul de la Piața Sudului și i-a cerut să înceteze cu „minciuna despre greaua moștenire”.

„Deși nu a trecut nici măcar o lună calendaristică din mandatul său de primar general, doamna Gabriela Firea își dă adevărata măsură a competenței și a seriozității schimbându-și de „doar” trei ori declarațiile privind evoluția lucrărilor la pasajul de la Piața Sudului. După ce în data de 10 iunie, în urma unei vizite pe șantier, declara că stadiul proiectului este de 60% și că va fi terminat până de Crăciun, peste nici 13 zile revine anunțând un stadiu de 63% cu finalizare în martie 2017″, a precizat el, conform unui comunicat, relatează Romaniatv.net.

De asemenea, Răzvan Sava, în prezent consilier local la Sectorul 4, a menționat că, în urmă cu două zile, Gabriela Firea a anunțat că pasajul este realizat în proporție de 53% și că are ca nou termen de încheiere — luna decembrie a anului 2018.

„Doamnă primar general, consider că bucureștenii au dreptul să știe care este explicația acestor declarații confuze pe care le tot emiteți. Vă reamintesc că v-am lăsat un șantier funcționând la maxim și un proiect aflat la 80% stadiu de realizare, după ce am reușit să depășim cele mai grele obstacole tehnice ale proiectului și având un contract, neprielnic pentru bucureșteni și pentru Primăria Capitalei, semnat de colegul dumneavoastră de partid, domnul Sorin Oprescu”, a precizat Sava.

El i-a cerut Gabrielei Firea să înceteze cu „minciuna despre greaua moștenire” și să se apuce „serios de muncă”.

„Singura modalitate prin care veți termina la timp proiectele orașului este monitorizând atent șantierele, nu ratingurile știrilor care fac referire la dumneavoastră”, a menționat Răzvan Sava.

Pe 3 iulie, Biroul de presă al PMB a informat că Guvernul a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor la toate obiectivele din Capitală realizate cu fonduri europene, care ar fi trebuit terminate până pe 30 iunie, astfel că proiectul pentru pasajul de la Piața Sudului a fost prelungit până la 31 decembrie 2018.

„Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat că această prelungire a fost necesară pentru că lucrările nu s-au finalizat în termenul prevăzut și, din acest motiv, a fost nevoie să fie semnate o serie de acte adiționale, pentru care fosta administrație nu a inițiat discuții”, anunța PMB.

Se menționa, de asemenea, că lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere — Piața Sudului, finanțate prin POR 2007-2013, axa prioritară 2, sunt realizate în prezent în procent de 53,63%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.