Șoc la Palatul Victoria. Cioloș demite patru miniștri!

Premierul Dacian Cioloş a anunţat, marţi seară, că patru miniştri vor pleca din Guvern. Miercuri dimineaţă, premierul va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu noile propuneri.

„Dupa o perioada de constructie, Guvernul intra intr-o etapa noua, a livrarii rezultatelor. La inceputul mandatului ne-am asumat cateva masuri concrete. Unele proiecte au avansat. Am decis, astazi, sa fac cateva schimbari in Guvern. Multumesc domnilor ministri Adrian Curaj, Dan Costescu, Dan Stoenescu, Marius Bostan. Au lucrat bine pe multe proiecte, pe altele au fost unele intarzieri. Am decis sa operez aceste schimbari pentru un nou ritm in echipa guvernamentala. Si-au facut in mare parte treaba, doar ca vreau un nou imbold, un nou impuls. Maine dimineata o sa-i transmit lui Iohannis propunerile pentru noii ministri”, a precizat premierul.

Luni, ministrul Transporturilor Dan Costescu a declarat că situaţia drumurilor trebuie îmbunătăţită urgent, însă românii trebuie să aleagă mijlocul de transport care li se potriveşte cel mai mai bine, transportul cu trenul fiind un lux.

„Este normal să fie mai mare biletul de tren. În toate ţările civilizate este la fel. Trenul este un lux şi oamenii plătesc mai mult ca să îl aibă”, a declarat Dan Costescu.

Dacian Cioloş a declarat, în luna mai, că nu este mulţumit de activitatea ministrului Dan Costescu, premierul reproşându-i acestuia restructurarea incompletă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Dan Costescu a fost criticat că nu a făcut suficiente eforturi pentru deblocarea unor proiecte, lansarea altor proiecte noi, accelerarea adoptării Master Planului de Transport şi reformarea companiilor din subordine, în special CNADNR.

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.