Controale la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi

DSP Iaşi face verificări la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce trei pacienţi au murit din cauza unor bacterii.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a început verificări la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după decesul, în luna iunie, a trei pacienţi internaţi pentru diferite intervenţii chirurgicale, scrie news.ro.

Pacienţii au suferit complicaţii după ce au contactat bacterii intraspitaliceşti.

Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi a intrat în vizorul Ministerului Sănătăţii, după ce trei pacienţi operaţi în diferite clinici chirurgicale au făcut infecţii nosocomiale cu Clostridium difficile şi au murit în luna iunie, după mai multe zile de spitalizare. Tragediile s-au produs deşi oamenii ajunseseră în spital cu afecţiuni care nu le puneau în pericol viaţa, operaţiile prin care trecuseră fiind considerate reuşite.

Petru Horodnicu, Mihai Petrila şi Bibiana Balint au murit după ce au fost îngrijiţi câteva săptămâni în secţiile ATI de la Spitalul „Sfântul Spiridon” şi de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

„Pe de o parte, Ministerul Sănătăţii (MS) a cerut un punct de vedere referitor la cazurile celor trei pacienţi şi, pe de altă parte, DSP s-a autosesizat şi a început propria anchetă. În primul rând, am cerut un raport spitalului, un punct de vedere prin care să vedem dacă se verifică aceste situaţii. În al doilea rând, inspectorii de la inspecţia sanitară au făcut verificări în clinicile de chirurgie în legătură cu respectarea protocoalelor medicale pentru infecţiile nosocomiale”, a arătat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP. Inspectorii care au verificat clinicile au observat, preliminar, o supraaglomerare în Clinica de Ortopedie a unităţii medicale, acolo unde au fost operaţi doi dintre pacienţii decedaţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.