Orchestra Simfonică București închide „Vacanțele Muzicale”
Orchestra Simfonică București va închide cea de a 43-a ediție a Festivalului „Vacanțe Muzicale” de la Piatra Neamț. Concertul va avea loc sâmbătă, 9 iulie, de la ora 21.00, pe scena amenajată în aer liber la Curtea Domnească.
Dirijorul este Jin Wang și pe scenă va urca și solista Operei Naționale din Grecia, Vassiliki Karayanni. Ea va interpreta, alături de Orchestra Simfonică București, arii din opere celebre.
„Am dorit să insuflăm o nouă vitalitate artistică, să reinventăm un festival de tradiție al Moldovei, prin invitarea prestigiosului ansamblu muzical Orchestra Simfonică București, care să dea o notă de închidere proaspătă și de excelență muzicală longevivului nostru eveniment. Credem că Orchestra Simfonică București, prin anvergura extraordinară pe care o imprimă evenimentelor muzicale clasice, dându-le o dimensiune accesibilă publicului larg și spațiului urban, este un ambasador frumos al festivalului nemțean. Am gândit festivalul cu două reprezentații zilnice, unul de la ora 21,00 și unul indoor, pentru a dinamiza structura acestuia și pentru a le oferi spectatorilor opțiuni multiple de integrare a actului artistic. Sperăm să depășim imaginea de festival consacrat și să trecem la următoarea dimensiune, aceea de creator de model de eveniment muzical cu o multitudine de genuri și experiențe muzicale și invitați de mare valoare”, a declarat, într-un comunicat remis AGERPRES, Mihaela Spiridon, director al Festivalului „Vacanțe Muzicale”.
Orchestra Simfonică București este unul dintre cele mai tinere și spectaculoase ansambluri muzicale din Capitală.