Băsescu, atac dur la Iohannis după summitul NATO!

0

Traian Băsescu a declarat duminică seară, la Romania TV, că preşedintele Klaus Iohannis a avut „o declaraţie neghioabă” la finalul summit-ului NATO de la Varşovia când a prezentat succesele obţinute în cadrul reuniunii aliaţilor din Polonia, inclusiv includerea în declaraţia finală a unui paragraf privind corupţia şi proasta guvernare drept ameninţări la adresa democraţiei şi a statului de drept.

Traian Băsescu a apreciat că ieşirea lui Klaus Iohannis de la finalul summit-ului NATO de la Varşovia a fost una stângace. „A ieşit ca unul care nu înţelege de ce a fost acolo;eu îi spun că a fost cam degeaba. România a vrut o flotilă sub comandă NATO, ceea ce nu s-a întâmplat. România a dorit să abiă acelaşi tratament ca ţările baltice şi Polonia pe flancul sudestic, ceea ce iar nu s-a întâmplat. Cât priveşte dislocările de forţe în Letonia, Lituania, Estonia şi Polonia – se vorbeşte despre batalioane de luptă, iar la noi se vorbeşte espre o brigadă de antrenament. Flancul nord-estic primeşte trupe ale altor state, noi suntem cu trupele din flancul estic. România rămâne cu 2000 de militari pe care îi aveam aici oricum şi Bulgaria cu 400 pe care îi avea oricum. Iar Polonia cu o companie de logistică la schimb cu cea pe care o dăm noi. Noi nu avem un aport internaţional, pozitiv, peste forţele armate ale statului. Pe noi NATO ne apără foarte bine, dar a fost o confuzie în capul decidenîţilor români. În comunicatul summitului se vorbeşte despre faptul că NATO face o demonstraţie că poate să-şi apere aliaţii prin detaşarea acestor batalioane. Scrie negru pe alb. Nu a vrut să extindă demonstraţia şi în sudul flancului estic, pentru că nu doreşte o tensionare la maximum a relaţiilor cu Rusia”, a spus Traian Băsescu.

„Preşedintele în funcţie a avut o declaraţie neghioabă. Nu a reuşit decât să-şi pună propriile trupe sub steagul NATO. Dar chiar dacă sunt militari NATO, îi plătim noi. E OK, dar e doar pentru antrenament. Noi nu avem un aport peste capacitatea noastră, dar asta nu înseamnă că suntem mai puţin importanţi. România nu este dezavantajată petru că avem aici sctul antirachetă care este apărat cu aviaţie, cu forţe navale cu orice. Dacă Marea Neagră va deveni zonă de risc major, avem unităţi care sunt în situaţia de gardă avansată şi se instalează în teatru de posibil război în maximum 48 de ore”, a subliniat Traian Băsescu.

La finalul summit-ului NATO de la Varşovia, Klaus Iohannis a subliniat că a obţinut includerea în declaraţia finală a unui punct la care „personal” ţine „foarte mult”, privind ameninţarea la adresa democraţiei şi a statului de drept pe care o reprezintă „proasta guvernare şi corupţia”: „Am obţinut reflectarea în declaraţia finală a unui principiu foarte important, la care personal ţin foarte mult. NATO este o alianţă de valori în care se includ democraţia şi statul de drept. Vă citez: «Corupţia şi proasta guvernare sunt provocări de securitate care subminează democraţia, statul de drept şi dezvoltarea economică. Importanţa implementării măsurilor de îmbunătăţire a integrităţii, luptei anticorupţie şi bunei guvernări se aplică NATO, aliaţilor şi partenerilor»”.

„Aici reinventăm apa caldă. Nu cred că acesta este un succes al României, este o teorie lansată de mulţi ani şi nu se adresează numai României. Pentru că sunt state mult mai corupte decât România şi e foarte bine că s-a introdus. Să nu credeţi că în Grecia, Italia sau Ucraina, stat partener, problemele de corupţie sunt mai mici. Numai că noi ni le punem în vitrină. Asta e altă socoteală. Aici preşedintele chiar se pune singur într-o situaţe ridicolă. Afirmaţia că proasta guvernare şi coruţia aduc atingere securităţii naţionale este în strategie încă din 2005. Este foarte bine că acum aceste exigenţe sunt puse în faţa tuturor statelor, nu doar a României şi Bulgariei. Dar eu nu cred că dl. Iohannis a introdus această formulare; este o formulare americană pentru că şi ei în ultimii trei ani pun mare accent pe anticorupţie”, a spus Traian Băsescu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.