Consiliul NATO-Rusia se încheie. Divergențele rămân!

0

Ambasadorii celor 28 de state membre ale NATO și omologul lor rus au constatat miercuri încă o dată „divergențele profunde și persistente” care există între Alianță și Rusia în ceea ce privește conflictul din Ucraina, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după reuniunea Consiliului NATO-Rusia, transmit agențiile AFP și EFE.

„Acțiunile Rusiei în Ucraina au afectat securitatea în zona euroatlantică”, a subliniat Stoltenberg, care a calificat totuși atmosfera acestei întâlniri drept „bună și sinceră”.

Întâlnirea cu ambasadorul rus, Alexander Grușko, desfășurată la sediul NATO din Bruxelles, s-a concentrat pe criza din Ucraina și pe implementarea acordurilor de pace convenite la Minsk.

Printre temele de pe agenda reuniunii au mai fost menționate sporirea transparenței și prevenirea incidentelor ce pot surveni în timpul unor exerciții militare.

Astfel, Moscova a prezentat cu această ocazie propuneri pentru sporirea securității aeriene în zona Mării Baltice, unde avioanele forțelor aeriene ale unor state ale Alianței se întâlnesc frecvent cu cele ale Rusiei, măsuri despre care Stoltenberg a afirmat că vor fi studiate.

Reuniunea de miercuri survine după summitul NATO, la care s-a decis desfășurarea prin rotație a patru batalioane ale Alianței în Polonia și în cele trei state baltice (Estonia, Letonia și Lituania), măsură menită să consolideze flancul estic, dar criticată de Moscova și la care a făcut referire și ambasadorul Grușko în declarația dată presei după reuniune.

„Măsurile ce vizează flancul estic sunt nejustificate. Ele sunt excesive și contraproductive”, a spus oficialul rus, el estimând totodată că aceste decizii „ne readuc la o atmosferă de Război Rece”.

După anexarea Crimeii, Alianța a decis suspendarea reuniunilor în cadrul Consiliului NATO-Rusia. Dialogul a fost reluat anul acesta, pe 20 aprilie, dar și acea întâlnire a evidențiat pozițiile divergente pe care se află Rusia, de o parte, și statele Alianței, de cealaltă parte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.