Dosarul morții lui Condrea, clasat de procurori!

0

Dosarul morţii lui Dan Condrea a fost soluţionat cu sinucidere şi a fost clasat, a anunţat, miercuri, Parchetul General. Potrivit procurorilor, moartea lui Dan Condrea a fost violentă, dar nu există indicii care să arate o posibilă crimă.

Dan Condrea a murit în urma unui act suicidal, a anunţat miercuri procurorul Cornelia Adriana Şandru, consilier personal al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relatează Romaniatv.net.

Dan Condrea a murit pe 22 mai, în urma unui accident produs pe un drum din județul Ilfov, în apropiere de localitatea Buftea. În luna iunie, procurorul general Augustin Lazăr declara că anchetatorii iau în calcul ipoteza unei sinucideri, însă acest lucru trebuie confirmat de probe.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, anunţase săptămâna trecută că, potrivit raportului de expertiză tehnică în cazul accidentului în urma căruia a murit patronul Hexi Pharma Dan Condrea, mașina pe care acesta o conducea nu prezenta probleme de frână sau de direcție în momentul impactului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.