Implantul dentar poate fi realizat într-o singură ședință!

Statisticile arată că în România, peste 30% dintre adulți au cel puțin un dinte lipsă, fapt care le afectează calitatea vieții, dar și sănătatea întregului organism pe termen lung. Cei care vor să-şi rezolve cât mai repede problema pot opta acum pentru implantul dentar într-o ședință.

Pentru că o intervenţie chirurgicală reprezintă depăşirea zonei de confort, majoritatea oamenilor amână până în ultimul moment realizarea acesteia, neconștientizând că de fapt agravează situaţia. Dacă mulţi dintre pacienţi evită implanturile dentare nu doar din cauza costului mai ridicat, ci mai ales din cauza fricii şi perioadei lungi de recuperare, toate aceste dezavantaje sunt acum de ordinul trecutului, graţie celui mai nou sistem care efectiv schimbă lumea stomatologiei – implantul dentar într-o ședință.

Dr. Reza Sadighian, medic implantolog în cadrul Sadighian Dental Clinic ne explica tot ce trebui să ştim despre această nouă procedura stomatologică.

„Dacă până acum dezavantajul metodei clasice de implant era reprezentat de costul mai ridicat şi timpul îndelungat de aşteptare de până la 6 luni din prima zi de tratament până în momentul aplicării coroanei, acest nou sistem de implant ajunge la o finalitate într-un timp foarte scurt, fiind o procedură atraumatică, rapidă, cu costuri reduse, ceea ce pare aproape incredibil. În cazul implantului clasic, în perioada în care pacientul poartă o proteză dentară provizorie, pot apărea o serie de probleme de ordin general care pot amâna tratamentul, ceea ce este complet evitat în cazul noului sistem”, explică dr. Reza Sadighian, medic stomatolog în cadrul Sadighian Denal Clinic.

Noua procedură presupune inserarea implanturilor dentare şi totodată aplicarea lucrării dentare într-o singură ședință, cu alte cuvinte se realizează extracţia, se face implantul şi apoi se pune proteza provizorie. În acest fel, la finalul şedinţei, pacientul părăseşte clinica cu implanturi şi dinţi ficşi (provizorii), fiind capabil să se reîntoarcă imediat la viaţa socială, urmând ca după câteva luni să revină pentru lucrările definitive.

În cazul implanturilor dentare clasice, după ce pacientul este pregătit pentru implant, se face o incizie în gingia pacientului pentru a expune osul de sub această. Apoi, folosind instrumente specifice, se creează o cavitate în osul expus şi se înserează implantul dentar. Ulterior, gingia este cusută şi urmează o perioadă de vindecare, în care implantul se se sudează natural de os, creând o bază sigură şi puternică pentru dintele înlocuitor.

Perioada de vindecare în acest caz durează în mod normal între 4 şi 6 luni. După integrarea osoasă a implantului, medicul stomatolog va ataşa de acesta un dinte artificial, special creat.

„În noul sistem se utilizează implanturi drepte şi implanturi angulate la 35 de grade, pe care se ataşează lucrarea dentară, realizată în câteva ore după inserarea implanturilor, totul într-o singură şedinţă. Implantul într-o singură ședință, noutate absolută pe piaţa stomatologică, reprezintă o variantă alternativă pentru omul modern aflat în contratimp cu propria viaţă şi se bazează pe tehnologia 3D de proiectare a implantului într-un sistem digital ce permite medicului stomatolog să aibă acces la imagini din cavitatea bucală din locurile greu accesibile, precum canaliculele dentinare. Cu ajutorul graficii 3D, poziţionarea, unghiul şi chiar mărimea implantului pot fi simulate la scara reală şi astfel se garantează calitatea lucrării. Funcţiile softului pot genera un raport, iar în baza acestuia medicul va putea lua cele mai potrivite decizii chiar înainte de operaţie, acurateţea fiind unul din atuurile procedeului de implant într-o singură zi”, adaugă dr. Dr. Reza Sadighian.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.