Secția ATI a Spitalului de Arşi din Capitală intră în reabilitare!

Share:

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală a fost închisă în urmă cu o săptămână, după ce doi pacienţi au murit în unitatea medicală, unul având larve de viermi pe rană. De săptămâna viitoare, Secţia ATI a spitalului va intra în lucrări de reabilitare, investiţia fiind asigurată de Primăria Sectorului 1 care administrează unitatea. 

Lucrările de reabilitare a secției ATI vor începe săptămâna viitoare și vor dura maxim două luni, dată de la care această secție va redeveni funcțională. Valoarea totală a investiției este de 250.000 euro, fără TVA, și va fi suportată din bugetul local al Sectorului 1, informează administraţia locală.

„Investițiile în sănătate sunt prioritare pentru administrația pe care o conduc. Era de datoria noastră să investim, de urgență, în redeschiderea Secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, singura clinică de acest gen din țară. Acest spital trebuie să beneficieze de o infrastructură la standarde europene pentru ca actul medical să se desfășoare în condiții de siguranță atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache care a avut vineri o întâlnire cu managerul interimar al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu.

Investiția va consta în dotarea celor cinci camere ale secției ATI cu un sistem de climatizare ultramodern, cu pereți din inox achiziționați din străinătate, precum și cu uși glisante din inox.
Cu această ocazie, edilul Sectorului 1 a mai precizat că primăria va investi într-un nou spital de arși doar într-un parteneriat cu Ministerul Sănătății.

Secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală a fost ÎNCHISĂ de Inspecţia Sanitară pe 14 iulie.

Inspecţia Sanitară a dispus suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate. De asemenea, spitalul a fost amendat cu suma de 6.000 de lei.

Decizia a fost luată ca urmare a unui control efectuat după ce un bolnav internat în secția ATI a Spitalului de Arşi a fost filmat având o rană invadată de viermi.

Poliţia Capitalei a desfăşurat cercetări la Spitalul de Arşi în legătură cu cele două cazuri de morţi suspecte înregistrate în ultima perioadă.

O femeie ar fi decedat la Spitalul de Arsuri din București, în urma unei transfuzii de sânge provenit de la donatori de la o altă grupă. Pacienta a fost internată în 13 iunie, când i s-a făcut transfuzia. A doua zi a intrat în șoc post-transfuzional, decesul survenind după o săptămână. Cazul a fost prezentat Direcției de Sănătate Publică pe 27 iunie.i

În cel de-al doilea caz, site-ul tolo.ro a publicat o imagine în care se văd viermi, cel mai probabil larve de muște, pe gâtul unui pacient internat cu arsuri la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului de Arsuri din București. Respectivul pacient a decedat, conform declarației purtătorului de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, însă nu din cauza larvelor.

Şi Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și efectuează o anchetă cu privire la situația de la Spitalul de Arsuri din București.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.